162548 – 08122021 – Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că în şedinţa de marţi a coaliţiei nu s-a ajuns la o concluzie pentru numirea prefecţilor. ”Sunt două variante de lucru pe prefecţi, respectiv aici încă nu am ajuns la o concluzie, dacă vom merge pe ideea că, acolo unde există preşedinţi de consilii judeţene, celălalt partid să dea prefectul”, a afirmat el. Bogdan a susţinut că au fost ”foarte mult discuţii pe bani”. ”(…) e absolut normal să ai mult de discutat, mai ales că sunt două viziuni, sunt două ideologii care trebuie compatibilizate. Un proiect pentru România extrem de important, un PNRR care are nu jaloanele din 2004 – 2005, nu steguleţe, dar are nişte condiţionalităţi extrem de clare. Sperăm să putem aduce primii bani pe casele de marcat, undeva la 40 de milioane (…), de asemenea pe A3, Autostrada Transilvania, acolo avem facturi de vreo 600 de milioane, să reuşim să tragem 130 de milioane din cei 1,8 miliarde care au ajuns deja. Acestea sunt priorităţile, deci practic programul, plus măsurile legate de salarii, de pensii în special, cei 10% acordaţi pentru pensii, respectiv 25% pentru pensia minimă de 800 de lei, ajutorul pentru persoanele cu dizabilităţi”, a declarat Rareş Bogdan, marţi seara, după şedinţa coaliţiei de guvernare.
Așadar, el a precizat că ”sunt două variante de lucru pe prefecţi”, iar pe acest subiect nu s-a ajuns la o concluzie. ”Am discutat o primă schemă, sunt două variante de lucru pe prefecţi, respectiv aici încă nu am ajuns la o concluzie, dacă vom merge pe ideea că, acolo unde există preşedinţi de consilii judeţene, celălalt partid să dea prefectul. Sau, noi avem 17 preşedinţi de consilii judeţene, majoritatea grupaţi în Transilvania, Bucovina, Banat şi două judeţe pe Dunăre, plus Constanţa. Cei din PSD au 21 de prefecţi, restul fiind UDMR, aceştia sunt în Moldova şi Sud, Valahia, Dobrogea, sudul Moldovei, Oltenia şi am discutat dacă vom merge pe cele două variante cu simulări, nu s-a ajuns la o concluzie”, a afirmat Rareş Bogdan.