162587 – 09122021 – Premierul Nicolae Ciucă a primit-o, joi, la Palatul Victoria, pe Natalia Gavriliţa, prim-ministrul Republicii Moldova, aflată în vizită oficială la Bucureşti.
Cei doi prim-miniştri au avut o întrevedere oficială, la finalul căreia au susţinut declaraţii de presă comune.
„Convorbirile noastre de astăzi au stabilit reperele concrete ale cooperării noastre în perioada următoare pe baza Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi pornind de la comunitatea de limbă, cultură şi istorie. De asemenea, plecăm de la Foaia de Parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România-Republica Moldova, semnată în marja vizitei doamnei preşedinte (a Republicii Moldova, Maia Sandu – n.r.) şi care inventariază toate iniţiativele sectoriale de interes prioritar”, a afirmat Nicolae Ciucă în cadrul declaraţiilor de presă comune susţinute alături de omologul de la Chişinău.
Şeful Executivului de la Bucureşti a precizat că în cadrul discuţiilor a mulţumit omologului moldovean pentru sprijinul deosebit acordat de echipele medicale din Republica Moldova în luna noiembrie, în contextul unui val 4 virulent al pandemiei de COVID-19 în România.
Potrivit acestuia, discuţiile purtate au fost „foarte aplicate” pe „o gamă largă de teme”.
„Am evidenţiat interesul comun pentru extinderea cooperării în domeniul economic. Avem un punct de plecare excelent, România este primul partener comercial al Republicii Moldova. Ne dorim, însă, mult mai mult, susţinem consolidarea investiţiilor româneşti în Republica Moldova şi pentru aceasta va fi nevoie de îmbunătăţirea mediului de afaceri în Republica Moldova, astfel încât să fie mai atractiv pentru investitorii români şi nu numai„, a mai declarat Ciucă.
Acesta a punctat că agenda bilaterală este una „bogată”, cu „proiecte clare şi de impact” pentru cetăţenii de pe cele două maluri ale Prutului.
„Dorim să încheiem într-un orizont de timp cât mai apropiat un nou acord privind acordarea de asistenţă financiară nerambursabilă în beneficiul Republicii Moldova. Vechiul acord, semnat în 2010, a ieşit din vigoare anul acesta, în luna martie, dar ne-am angajat împreună să depunem eforturi, astfel încât să putem să prelungim valabilitatea acestuia”, a arătat Ciucă.
“Avem șansa istorică să construim comunitatea de limbă într-o comunitate a marilor proiecte în beneficiul oamenilor de pe ambelor maluri ale Prutului, prin construirea, la propriu și la figurat, de noi poduri. (…) O mai bună integrare economică, comercială și în domeniul infrastructurii a României și Republicii Moldova este garanția unei integrări accelerate a țării noastre în Uniunea Europeană. România a fost alături de Republica Moldova în momentele cele mai grele din ultimii ani – pandemia de Covid-19 și criza energetică”,a declarat Natalia Gavrilița. sursa:stiri.tvr.ro