162630 – 13122021- Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un bărbat din Republica Moldova, care intenționa să ajungă în Republica Moldova cu 66 bucăţi de cartușe letale, ascunse, fără a deține toate documentele prevăzute de lege, necesare transportului în cauză.
În ziua de 12 decembrie a.c, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un tânăr din Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani.
În baza profilului de risc, împreună cu lucrătorii vamali, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei ocazie cu care au fost descoperite asupra tânărului, ascunse şi nedeclarate, două cutii de carton conţinând în total un număr de 66 de cartuşe cu glonţ calibrul 22mm.
Întreaga cantitate de muniție a fost ridicată în vederea continuării și definitivării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.