162776 – 22122021 – Miercuri, la orele 9.25, polițiștii orașului Otopeni au acționat pentru combaterea faptelor penale ori contravenționale la regimul materiilor explozive, iar în urma verificărilor au descoperit, într-o dubiță, cantitatea de 120 de kg articole pirotehnice, din categoriile F2, F3 și F4, pe care conducătorul auto le-ar fi deținut fără drept și ar fi urmat să le comercializeze unor persoane fizice.
Potrivit IPJ Ilfov, cele 120 de kg de articole pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Șoferul dubiței s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept.
Reamintim că la nivel național, Poliția Română desfășoară în această perioadă acțiunea „Foc de Artificii-2021”, pentru prevenirea oricăror evenimente negative, generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice.