Acasă Anchete Interne Din 2022 toate declarațiile de avere și de interese vor fi completate...

Din 2022 toate declarațiile de avere și de interese vor fi completate și transmise ANI exclusiv prin sistemul electronic e-DAI

DISTRIBUIȚI

 162673 – 16122021 – Executivul a adoptat în ședința din 15 decembrie 2021 proiectul de Ordonanță de urgență prin care s-a stabilit faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2022 toate declarațiile de avere și de interese vor fi completate și transmise Agenției Naționale de Integritate exclusiv prin sistemul electronic e-DAI. Ordonanța a fost inițiată de Ministerul Justiției la solicitarea ANI.

Important de știut este faptul că persoanele responsabile (PR) care asigură implementarea prevederilor legale privind declarațiile trebuie să se înroleze cât mai curând în platforma e-DAI, obținând un cont specific. Ulterior, persoanele responsabile vor avea obligația de a înrola în e-DAI toți deponenții din cadrul instituției, autorității sau unității în care își desfășoară activitatea.

Totodată, a fost prorogat până la data de 31 decembrie 2022 termenul aferent obligației de a semna declarațiile de avere și de interese exclusiv cu semnătură electronică calificată.

Termenul inițial – 31 decembrie 2021 – a fost astfel prelungit, nevoia de reglementare fiind motivată de imposibilitatea financiară și tehnică a mai multor autorități și instituții publice din care fac parte deponenții, de a le asigura acestora certificate cu semnătură electronică calificată. Totodată, intervenția legislativă are ca obiectiv stabilirea unei proceduri unitare și coerente de depunere, în format electronic, a declarațiilor de avere și de interese.

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022, deponenții prevăzuți de lege completează, depun și transmit declarații de avere și de interese certificate fie cu semnătură electronică calificată, fie cu semnătură olografă, exclusiv prin sistemul e-DAI. Începând cu 1 ianuarie 2023 toate persoanele prevăzute de lege vor avea obligația de a transmite declarațiile DOAR semnate electronic cu semnătură electronică calificată prin intermediul platformei e-DAI, iar ANI nu va mai accepta declarații semnate olograf (vezi tabelul de mai jos).

Obligația de a asigura deponenților certificate calificate pentru semnătură electronică revine tuturor autorităților, instituțiilor publice sau unităților din care fac parte persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 1-38 din Legea nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Mecanismul electronic de depunere e-DAI păstrează fluxul obișnuit și interacțiunile dintre Deponent (D), Persoana responsabilă (PR) din instituția publică și Agenția Națională de Integritate (ANI).

Sistemul e-DAI permite completarea declarațiilor în format electronic și listarea acestora spre a fi semnate olograf. Mai multe detalii pot fi regăsite la secțiunea e-DAI, disponibilă pe pagina de Internet a Agenției Naționale de Integritate (https://dai.integritate.eu/).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.