162722 – 20122021 – Majorarea pensiilor și celelalte inițiative din pachetul social, adoptate recent de Guvernul Ciucă, trebuie să fie completate cu măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, a explicat prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, duminică seară, pe B1 TV.
Rareș Bogdan: ”Noi am anunțat cu premierul Florin Cîțu că vom reuși să mărim pensiile cu 7% – 8%. Cei din PSD anunțaseră că, în momentul când vor veni la guvernare, vor mări pensiile cu 26%, că noi le-am crescut doar cu 14%. După ce au văzut bugetul și au văzut realitatea românească, am căzut de comun acord că singura posibilitate pentru o Românie unde pensionarii au nevoie de această mărire este să mărim cu 10% în primă fază, respectiv, după îndelungi analize pe buget, să creștem pensiile cele mai mici, 960.000 de pensii de 800 de lei, la 1.000 de lei, deci cu 25%, considerând că e un ajutor normal, e o chestiune normală pe care putem să o facem pentru oamenii din țara asta. Trebuie spus că în România sunt 4,4 milioane de pensionari care au pensii până în 500 de euro, până în 2.500 de lei. Am mai reușit să venim cu un sprijin de 1.200 de lei în luna ianuarie-februarie pentru pensiile între 1.000 și 1.600 de lei și, în afară de asta, să venim cu măsuri pentru mediul de afaceri”, a amintit Rareș Bogdan.
PNL consideră că o majorare de circa 8% nu ar fi dezechilibrat în niciun fel bugetul. ”Repet, noi doream să creștem cu 7% – 8%. Am considerat că asta nu dezechilibra în niciun fel bugetul. După analize îndelungate, Florin Cîțu, Dan Vîlceanu, Câciu, noul ministru al Economiei, am spus haideți să încercăm cu 10%. Practic, față de cele 7,8 miliarde în plus, deci cele care erau de acoperit din încasările pe anul viitor, am mai venit 5,3 miliarde, unde ministrul Câciu trebuie să caute sursă de finanțare. Eu sunt convins că nu le aruncă fără să aibă deja sursele de finanțare pentru ele, că suntem oameni responsabili”, a adăugat Rareș Bogdan, care a vorbit pe B1 TV și despre alianța dintre social-democrați și liberali.
Creșterea pensiilor trebuie să fie însoțită de măsuri pentru mediul de afaceri, a atras atenția prim-vicepreședintele PNL.
„În momentul în care reușim toate aceste măsuri, ele trebuie să vină și cu măsuri pentru mediul de afaceri. (…) Am spus următoarea chestiune – oameni buni, trebuie să venim să continuăm cu plățile la Măsura 2, mai erau 3.000 de firme care nu încasaseră banii. Aici am reușit să venim cu 1,2 miliarde, până în 30 ianuarie terminăm de plătit Măsura 2, cea gândită încă din noiembrie-decembrie (2020), pe guvernarea Ludovic Orban. După care am venit și am spus trebuie să continuăm cu Start-Up Nation și să reușim să facem plățile pe Start-Up Nation. Am venit cu vouchere atât pentru mediul privat, cât și pentru stat pe cinci ani de zile. Am venit cu măsurile care să ajute acea diferență pentru HoReCa. (…) Toate acestea sunt măsuri liberale, cu 7% din PIB”, a mai spus Rareș Bogdan.