► Cum înțelege Consiliul Concureței „prețul cel mai mic” pentru transportul rutier depersoane;
►Specialiștii plătiți regește din banii statului nu înțeleg legislația;
►„Ancheta” ar fi trebuit să includă și concurența dintre firmele care nu primesc subvenții și cele plătite din bugetele locale;
► Păgubiții vor fi românii care nu vor mai avea transport rutier.
162841 – 29122021 – Consiliul Concurenței ne anunță că a decis ca prețul cel mai mic să fie principalul criteriu de atribuire a traseelor de transport rutier de persoane. Din comunicatul transmis pe 27 decembrie de această instituție reiese că experții plătiți regește din bani publici nu cunosc nici legislația în vigoare, nici realitatea din teren, nici n-au minime cunoștințe de economie, dar își permit să pună condiții care vor afecta grav atât situația românilor care călătoresc folosind transportul rutier de persoane, cât și pe cea a firmelor de transport, se arată într-un comunicat al Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), entitate care solicită, de urgență, o reevaluare a deciziei Consiliului Concurenței.
Consiliul Concurenței ne transmite că a decis, „în urma unei investigații”, că nivelul tarifelor aplicate de către transportatori pentru efectuarea serviciului de transport local, județean sau interjudețean de persoane prin curse regulate trebuie să constituie criteriul principal de atribuire concurențială atunci când operatorilor li se acordă exclusivitate pe curse și/sau trasee. Nu înțelegem cum a făcut această „investigație” Consiliului Concurenței, dar ar fi trebuit să verifice mai întâi de ce prețurile sunt diferite în funcție de rutele scoase la licitație. „Experții” s-au limitat la a constata că „nivelul tarifului/prețului nu a fost prevăzut printre criteriile de atribuire, atât în cazul transportului județean, cât și în cazul celui interjudețean, deși au fost acordate drepturi exclusive”. O simplă studiere a tipurilor diferite de transport rutier de persoane ar fi făcut imediat lumină în „investigația” acestor „experți”.
„Din conținutul comunicatului din data de 27 decembrie 2021 al Consiliului Concurenței reiese că nu se evidențiază distincția dintre serviciul public de transport rutier județean de persoane și transportul rutier contra cost de persoane, interjudețean. Mai mult, în condițiile în care serviciul public de transport județean este reglementat prin Legea nr.92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, fiind în sfera de competență a M.L.P.D.A., A.N.R.S.C. și a Consiliilor Județene. Acestea sunt autoritățile de reglementare. Iar transportul rutier interjudețean de persoane plătit de pasageri este gestionat de Autoritatea Rutieră Română, în baza dispozițiilor O.G. nr.27/2011 privind transporturile rutiere și O.M.T.I. nr.980/2011, în textul comunicatului emis de Consiliul Concurenței se regăsește precizarea potrivit căreia „transportul rutier interjudețean este serviciul public″. Acest fapt este în contradicție cu prevederile actelor normative menționate. Probabil că ulterioare clarificări ale Consiliului Concurenței vor fi în măsură să explice conținutul comunicatului din data de 27 decembrie 2021”, precizează Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.
Aceiași „experți” mai constată și „prelungirea nejustificată a valabilității licențelor de traseu”, prin care, cred domniile lor, „se consolidează poziția dominată a operatorilor existenți în piață, poziție dată de exclusivitatea deținută de aceștia pe cursele/traseele operate”. Ceea ce uită „experții” este faptul că participarea la aceste licitații se face după ce fiecare firmă alocă sume foarte mari de bani pentru investiții, iar aceste investiții trebuie amortizate, astfel încât statul să nu bage firmele în faliment, iar România să nu ajungă la bunul plac al transportatorilor neautorizați. Să mai amintim cazul Caracal? Dacă „experții” ar înțelege că acele prelungiri ale acordării licențelor sunt absolut firești, pe o piață care oricum are foarte multe probleme, nu ar crea și mai multe probleme transportului rutier de persoane.
Pentru această activitate este nevoie de autobuze și microbuze, adică de investiții foarte mari, dar și de șoferi profesioniști. Sunt deja rute pe care nu mai vrea să liciteze nicio firmă de transport, de foarte mulți ani, pentru că aceste rute sunt ineficiente. Dacă „experții” de la Consiliul Concurenței găsesc o soluție pentru a asigura transpport rutier de cea mai bună calitate, eventual gratuit, noi îi felicităm. Dar statul nu acordă subvenții pentru aceste rute operate de transportatorii privați, ceea ce înseamnă că firmele ar putea renunța la și mai multe rute, dacă li se vor impune condiții imposibil de respectat. Cei care vor avea de suferit vor fi călătorii care nu vor mai avea transport rutier autorizat. Dacă „experții” ar fi verificat aceste rute neoperate de firmele de transport, ar fi constatat că singura variantă care le rămâne românilor este „ia-mă nene”. La fel a fost și în cazul Caracal.
Probabil că transportul rutier autorizat de persoane trebuie să fie eliminat, pentru a le face loc pe piață piraților și firmelor de „transport alternativ”. Acestora nu li se mai verifică vechimea autovehiculelor și nici nu contează experiența șoferilor sau faptul că statul va desființa zeci sau sute de locuri de muncă, pentru a face loc evaziunii fiscale. Înainte de a invoca „proceduri concurențiale”, „experții” ar fi trebuit să verifice concurența firmelor private care operează pe aceste rute fără a primi vreun ajutor financiar de la stat, pe care le compară cu cele subvenționate din bugetele locale.