162710 – 18122021 – Prim-ministrul Guvernului României, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Minorităților Naționale din România:
”Transmit gândurile mele bune cetățenilor ce aparțin minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice din România.
Prețuiesc contribuția lor la patrimoniul culturii și valorilor naționale, la dezvoltarea socială și economică.
Faptul că astăzi România este o societate incluzivă, modernă, fundamentată pe valori europene, în care principiul diversității este promovat si respectat, este în egală măsură meritul majorității și minorităților naționale.
Uniți în diversitate, împărtășim aceleași valori ale Uniunii Europene din care facem parte, promovându-le în deplin respect față de toți semenii noștri.
Perioadele de criză, cum este si pandemia COVID-19, aduc cu sine o serie de vulnerabilități, care au nevoie de răspunsuri ferme si rapide pentru a nu se transforma în intoleranță, rasism și xenofobie.
Promovarea dialogului între majoritate și minoritățile naționale, a toleranței și coeziunii sociale, sunt elemente esențiale pe care mi le-am asumat în calitate de prim-ministru. Consider, de asemenea, că Guvernul României și instituțiile statului au datoria morală să-și fundamenteze acțiunile pe respect față de toți cetățenii României, să repună la temelia societății corectitudinea, adevărul și onoarea.
La mulți ani, tuturor cetățenilor români ce aparțin minorităților naționale!”