162315 – 19112021 – Autoritățile cercetează un nou mod de falsificare a certificatelor verzi, existând indicii că unii medici de familie ar falsifica rezultatele testelor rapide pentru a atesta că pacienții au trecut prin boala COVID, a anunțat, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.
„Există indicii privind un nou mod de operare folosit pentru a frauda procesul de eliberare și utilizare a certificatelor digitale UE. Astfel, în ultima perioadă, pe măsură ce tot mai mulți medici de familie au primit gratuit de la Ministerul Sănătății teste rapide pentru depistarea COVID-19, unii dintre ei ar falsifica rezultatele testărilor pentru anumiți pacienți, atestând în mod nereal că sunt infectați”, a declarat Dajbog într-o conferință de presă.
În acest fel, pacienții respectivi beneficiază de concedii medicale plătite de 14 zile și obțin certificatul verde, deși în realitate nu au fost infectați.
La nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică au fost demarate controale pentru identificarea unor astfel de situații, care se află și în atenția organelor de poliție.
La acest moment, polițiștii au în lucru peste 400 de dosare penale privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a aproximativ 1.330 de certificate sau adeverințe de vaccinare. În aceste dosare sunt cercetate 1.069 de persoane.
Doar în ultima săptămână au fost tocmite 22 de dosare penale privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare certificatelor și adeverințelor de vaccinare. În aceste dosare sunt cercetate 26 de persoane.
„Adresăm un nou apel cetățenilor și operatorilor economici să dea dovadă de responsabilitate și să respecte măsurile de protecție sanitară. Recomandăm persoanelor care încă nu s-au vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2, să o facă.
Cei care au îndoieli cu privire la vaccin sunt încurajați să se documenteze din surse oficiale, inclusiv de pe Platforma națională de informare cu privire la vaccinare împotriva COVID-19 – https://vaccinare-covid.gov.ro/ și de pe paginile oficiale ROVaccinare de pe conturile de pe rețelele de socializare”, a subliniat Monica Dajbog. Sursa:g4media.ro