Acasă Externe Restricții dure pentru nevaccinați, după ce criza Covid din Germania a scăpat...

Restricții dure pentru nevaccinați, după ce criza Covid din Germania a scăpat de sub control

DISTRIBUIȚI
foto:digi24

162306 – 19112021 – Germania va introduce restricții dure pentru cetățenii nevaccinați, a anunțat Angela Merkel, joi, după o ședință de urgență a guvernului german, în contextul agravării puternice a crizei Covid din țară, relatează Euronews. Astfel, în regiunile în care există mai mult de trei pacienți de Covid-19 spitalizați la fiecare 100.000 de locuitori, doar cei vaccinați anti-Covid și cei care s-au recuperat după boală vor putea intra în spații publice precum restaurante.
Majoritatea regiunilor au depășit deja această limită. Pe baza noilor reguli, persoanelor nevaccinate, chiar și celor testate negativ, le va fi restricționat accesul la multe spații publice.
Anunțul vine după ce camera inferioară a parlamentului german a votat în favoarea unor noi restricții, într-o încercare de a opri creșterea numărului de cazuri. Legea trebuie, însă, votată și de camera superioară.
Noile restricții adoptate în legislativul german includ măsuri la locul de muncă și în transportul public. Cetățenii germani vor trebui să aibă certificat de vaccinare, dovada testului negativ sau a trecerii prin boală pentru a avea acces. Măsurile au fost propuse de cele trei partide care urmează să formeze o coaliție de guvernare, social-democrații, liberalii și verzii.
Anterior, Germania a raportat 65.371 de cazuri noi într-o singură zi, doborând un nou record negativ.
Situaţia este gravă în special în land-urile Bavaria şi Baden-Württemberg. „Serviciile sanitare sunt saturate, intervenţiile chirurgicale care nu sunt necesare trebuie amânate, incidenţa creşte şi în fiecare zi se anunţă cifre record de infectări”, rezumă situaţia într-un comunicat comun Crucea Roşie din Bavaria şi alte organizaţii.
„Actuala saturaţie a secţiilor de ATI şi a serviciilor de urgenţă, cauzată în bună parte de pacienţii nevaccinaţi, face ca situaţia să fie în mod clar dramatică. Există bolnavi în stare gravă şi cazuri urgente ce trebuie transferate la spitale aflate la mare distanţă”, remarcă şeful Crucii Roşii bavareze, Theo Zellner.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.