162138 – 10112021 – Nu e suficient că avem 60% din angajații din școli vaccinați, trebuie întotdeauna măsuri combinate, a atras atenția Alexandru Rafila, senator PSD, şeful Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi al Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti. În plus, pragul de 70% vaccinare într-un colectiv de muncă nu mai este suficient acum, acesta fiind înaintat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) la începutul pandemiei, când circula o variantă de coronavirus mai puțin agresivă și contagioasă ca tulpina Delta, a atras atenția Rafila în cadrul conferinței „Consecințele pandemiei asupra copiilor”, organizată marți de Salvați Copiii.
„Acest principiu legat de proporția de vaccinare nu ar trebui să funcționeze în localitățile în care incidența permitea oricum funcționarea față în față a școlilor, dar înțeleg că s-a căutat un indicator care să permită reluarea școlii și să stimuleze într-un fel sau altul vaccinarea cadrelor didactice, dar o școală sigură este o școală în care părinții copiilor sunt vaccinați în proporție cât mai mare pentru că și atunci riscul de îmbolnăvire al copiilor la domiciul este mai mic. Bineînțeles, o școală sigură trebuie să aibă și un procent destul de mare de angajați vaccinați. Acea țintă legată de imunitatea de grup de 70% enunțată de OMS la începutul pandemiei nu prea mai este în vigoare pentru că discutăm de o tulpină mult mai transmisibilă decât cea inițială și, în momentul de față, sunt necesare nivele mai mari ale vaccinării încât să reduci în mod substanțial transmiterea”, a spus Rafila.
Amintim că, în prezent, școlile se pot deschide cu prezență fizică doar dacă cel puțin 60% din personalul angajat este vaccinat împotriva Covid-19, indiferent de incidența din localitate. Pragul a fost introdus de autorități săptămâna trecută, înainte de revenirea elevilor pe 8 noiembire, din vacanța forțată de două săpătmâni în care au fost trimiși ca măsură de încetinire a valului 4 al pandemiei în România, ce a atins procente record de bolnavi și de decese de Covid-19.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că, spre finalul acestei săptămâni, CNSU ar putea lua o hotărâre ca școlile, care se află în localități unde incidența este sub 3 la mia de locuitori, să poată funcționa cu prezență fizică chiar dacă nu se atinge pragul de 60% personal angajat vaccinat în unitățile de învățământ respective. – sursa: Edupedu.ro