162392 – 25112021 – Curtea Penală Specială din Republica Slovacă a emis primul verdict de condamnare într-o anchetă a Parchetului European (EPPO), anunță instituția într-un comunicat de presă. Fostul primar al unui municipiu din estul Slovaciei a pledat vinovat pentru săvârșirea unei tentative contra interesului financiar al UE, pe baza faptului că a falsificat documente pentru a obține în mod ilegal un sprijin financiar de la Fondul Social European pentru cofinanțarea servicii locale.
Prejudiciul total care ar fi putut fi cauzat este mai mare de 93.000 de euro. Instanța a stabilit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare condiționată cu perioadă de probă și interzicerea exercitării unei funcții publice timp de 5 ani, se mai arată în comunicat.