Acasă Politic PMP zice că monitorizează aplicarea PNRR

PMP zice că monitorizează aplicarea PNRR

DISTRIBUIȚI

 162470 – 30112021 – PMP a decis înființarea unei comisii de monitorizare a implementării PNRR, care să funcționeze ca un organism de control a modului în care sunt cheltuiți banii europeni. Din această comisie fac parte, președintele PMP, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și al Justiției, Eugen Tomac, europarlamentar, Lucia Varga, fost ministru al Mediului, Cristian Petrescu, fost ministru al Turismului, Ion Ariton, fost ministru al Economiei, Petru Movilă, fost deputat în Parlamentul României, Gheorghe Ialomițianu, fost ministru al Finanțelor, Dorel Constantin Onaca, fost președinte al Comisiei Economice și Industrie a Senatului României și Mihaela Natea, profesor universitar.

”Programul Național de Redresare și Reziliență este de fapt, programul de guvernare al noului Cabinet. PMP va sta, permanent, cu ochii pe cheltuirea banului public, național și european și va sesiza problemele care ar putea să apară în ceea ce privește folosirea fondurilor europene. Avem o șansă istorică de redresare economică și nu ne permitem să ratăm țintele impuse de PNRR”, a declarat președintele Cristian Diaconescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.