Acasă Anchete Interne Percheziții în trei județe, într-un caz de vaccinare la chiuvetă

Percheziții în trei județe, într-un caz de vaccinare la chiuvetă

DISTRIBUIȚI

 162032 – 03112021 – Polițiștii au descins, miercuri dimineață, la adrese din trei județe, Timis, Mehedinti si Gorj, la persoane suspectate că ar face parte dintr-o rețea de ‘vaccinare la chiuvetă’.

Persoanele implicate asigurau obținerea de certificate de vaccinare fără însă ca beneficiarul să fi fost imunizat. Dozele de vaccin erau aruncate în chiuvetă în loc să fie administrate.

Situația ar fi fost descoperită atunci când unul dintre cei care au primit un certificat de vaccinare, fără să fi făcut vreo doză, a ajuns în spital în stare gravă, informează opiniatimisoarei.ro

În dosar, se efectuează cercetări cu privire la infracţiunile de fals intelectual, uz de fals, fals informatic şi zădărnicirea combaterii bolilor, constând în aceea că mai multe persoane s-au prezentat pentru a fi internate la spital cu simptomatologie gravă de infectare cu virusul SARS-CoV-2 şi au prezentat la internare certificate de vaccinare anti-covid, pentru care există suspiciunea că ar fi false, precizează informarea transmisă de către reprezentanţii IPJ Timiş.

Ulterior executării percheziţiilor, vor fi puse în executare opt mandate de aducere.

Sursa: stiri.tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.