162046 – 04112021 – Populaţia României ar putea scădea până la 15 milioane până în 2070, iar raportul dintre persoanele active şi cele cu vârste de peste 65 de ani se va dubla până atunci, a declarant Laszlo Borbely, consilier de stat în Guvernul României, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
Situaţia demografică din ţara noastră este una îngrijorătoare pentru susţinerea sistemelor de protecţie socială. „Estimările arată că populaţia României ar putea scădea până la 15 milioane în 2070. De asemenea, raportul dintre persoanele cu vârste de peste 65 de ani şi populaţia în vârstă de muncă (15–64 ani) se va dubla, ajungând de la 26,3 % în 2016 la 52,8 % în 2070. Provocările demografice cu care România se confruntă deja de câteva decenii ridică probleme complexe de funcţionare a sistemelor de protecţie socială. Lipsa de forţă de muncă se apropie din nou de nivelurile record de dinainte de pandemie. Rata populaţiei inactive era la 34% în al doilea trimestru din 2021, a doua cea mai mare din UE. În aceste condiţii, la care se adaugă creşterea numărului de cetăţeni activi care muncesc în afara graniţelor, avem nevoie de acţiune imediată pentru a asigura un viitor durabil,” a declarat László Borbély. În opinia consilierului de stat printre soluţii se numără sprijinirea familiilor şi eliminarea discriminărilor pe criterii de vârstă. „Pentru ameliorarea problemei demografice trebuie să ne adresăm şi familiilor şi să găsim cele mai bune metode prin care să le sprijinim. Creşterea speranţei de viaţă este poate printre puţinele veşti bune legate de demografie. Trebuie, însă, să gândim în perspectivă şi să implementăm măsuri care să permită celor mai activi să muncească şi după vârsta pensionării şi să eliminăm discriminările pe criterii de vârstă”, a concluzionat László Borbély.