162158 – 11112021 – Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, la Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti, care este unitate suport COVID, din primele date reieşind că doi pacienţi sunt decedaţi, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Autorităţile au activat Planul roşu de intervenţie. Doi pacienţi sunt decedaţi, alţi 16 fiind evacuaţi. La faţa locului au fost mobilizate şase autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o descarcerare şi 20 de ambulanţe SMURD şi SAJ, cu 57 de pompieri militari.
Cei doi pacienţi decedaţi în urma incendiului sunt doi bărbaţi cu vârste de 74 şi 75 de ani.
IGSU anunţă că focul, care s-a manifestat într-un salon de la parterul unei clădiri, pe o suprafaţă de aproximativ 20 metri pătraţi, a fost lichidat.
Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, medicul Bogdan Nica, a declarat că instalaţia electrică era nouă şi verificată, iar unitatea dispunea şi de detectoare de oxigen.
„Secţia era nouă, este secţia renovată de Pediatrie, instalaţia electrică nouă şi verificată, rampele de oxigen sunt montate anul trecut înainte de valul 3. Personalul instruit, ca dovadă că a intervenit imediat, dar o fracţiune de secundă… Dumnezeu ştie. S-a mişcat patul, s-a frecat de ceva şi o scânteie de oxigen… Erau şi detectoare de oxigen, erau absolut toate cele necesare, dar probabil bolnavul şi-a smuls masca şi oxigenul s-a dus în aer. Asta vor determina specialiştii”, a spus Nica.
Conform inspectoratului pentru situații de urgență, spitalul nu avea autorizație pentru securitate la incendiu. Era o situație cunoscută, spun surse din rândul pompierilor, de altfel, în februarie a fost un control făcut de ISU Prahova.
Atunci, au fost fost găsite multe nereguli, iar conducerea spitalului a fost sancționată la acel moment. Atunci, au primit o amendă de 10.000 de lei. Din februarie și până acum, spun reprezentanți ai ISU că acele probleme nu au fost remediate, deși au trecut mai bine de 9 luni de la ultimul control.
15 pacienți care se aflau în secția exterioară sunt transferați, au fost duși la UPU a Spitalului Județean Ploiești pentru a fi evaluați. Se pare că nu sunt între ei persoane care s-ar afla într-o stare gravă, nu au suferit arsuri.
Infirmiera care era în salonul respectiv este transferată la Spitalul Floreasca, având arsur.
Prezent joi dimineaţă la Ploieşti, Raed Arafat, șeful DSU, a declarat că infirmiera rănită are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului. „Era o infirmieră în salon când a început incendiul. Din păcate, femeia respectivă este cu arsuri de 40%. Urmează să fie mutată la Bucureşti, la spitalul Floreasca”, a declarat Raed Arafat.
Arafat a mai declarat că infirmiera ar fi încercat să mute un pat din salon pentru a băga un aparat în priză
Acum, ”există o singură problemă, cu încălzirea, dar vor lucra acum instalatorii pentru a rezolva problema şi a reda drumul încălzirii”, a precizat Arafat.