162446 – 28112021 – Câteva mii de deținuți politici au fost supuși reeducării la începutul anilor 50, în cadrul „Experimentului Pitești”, cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est. Acest experiment a constat în administrarea de bătăi și torturi brutale, zi de zi, cu scopul de a „reeduca total” deținuții politici, majoritatea studenți, vinovați de a fi membri ai Partidului Național Țărănesc, Partidului Național Liberal, de a fi inspirați de Garda de Fier sau de a fi sioniști din cadrul comunității evreiești din România. Esența metodei folosite la Pitești este transformarea victimelor în călăi, tortura devenind un simplu mijloc, nu un scop. Acest fenomen sinistru a fost promovat de către facțiunea moscovită a PCR: Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luca. Scopul asumat al experimentului a fost lepădarea convingerilor politice și religioase ale deținuților și, în cele din urmă, alterarea personalității până la punctul obedienței absolute, scrie profesorul Petrișor Peiu pe Spotmedia.ro.
Vedem, în ultimii doi ani, la noi în țară, un nou „Experiment Pitești”. De data asta, la scară industrială. Sau națională. Toți românii sunt terorizați și traumatizați zilnic de un nou grup Eugen Țurcanu, condus din umbră de un invizibil Alexandru Nicolschi. Noul experiment vizează renunțarea de către români la viața pe care o duceau până acum, renunțarea de bunăvoie la industria națională, dar și la confortul locuințelor decent încălzite și decent iluminate. Iar cei care nu vor renunța vor fi siliți să plătească fiecare câte o avere pentru a avea lumină și căldură. Și totul în numele unei noi religii, mai perversă și mai bine disimulată, dar la fel de periculoasă. Și exact ca în cazul „fenomenului Pitești”, victimele, adică noi, consumatorii de gaze și electricitate, suntem stimulați să devenim, la rândul nostru, călăi, să-i terorizăm pe alți semeni ai noștri, pentru a-i face să stea în case în frig, să renunțe la consumul de carne și să mănânce, în schimb, insecte și lăcuste.
Barna Tanczos, ministrul plantat de către UDMR să împărățească asupra Mediului, Apelor şi Pădurilor ne anunță, pe terenul de luptă al oricărui politician european venit tocmai de la Sâncrăieni, adică pe Facebook, că le pregăteşte românilor o nouă tortură: interdicţia de a se instala centrale termice în blocurile care se construiesc acum. Nu ajunge spolierea românilor care se încălzesc acum cu gaze spre bunăstarea bugetului care-l hrănește pe arogantul Tanczos, ei trebuie siliți să plătească aceleași sume, dar și să înghețe de frig în case. Cam ăsta este mesajul pentru guvernați al vechiului și noului guvern care va îngenunchea nivelul de trai al populației: „Stați în frig și plătiți pentru asta cât vrem noi de mult!”.
Dar pe te bazezi, dom`le?, am fi tentați să întrebăm. Și ne răspunde, sfidător, udmr-istul adept al cultului Gretei din Stockholm: „Odată cu venirea frigului, poluarea aerului ne pune în pericol sănătatea din ce în ce mai mult, pentru că în urma încălzirii locuinţelor şi în urma traficului substanţele nocive rămân blocate în straturile de aer în apropierea suprafeţei, mai ales dacă vremea este liniştită, rece şi uscată”. Văzând atâta dedicare pentru cauza Gretei, te și întrebi pe unde o fi stat ascuns stimabilul atunci când se tăiau peste noapte pădurile de pe plaiurile sale natale? Probabil într-o peșteră adâncă, căci nu-mi închipui că l-ar fi înfruntat pe viu pe patronul UDMR de atunci, Verestoy Attila -„ drujba lui Dumnezeu”. Sau cum de nu sare în calea colegilor de partid și de guvernare, când se lăfăie cu toții în limuzine care consumă într-o oră cam cât consumă un bloc întreg într-o lună?
Deci, stimate domnule ministru Tanczos Barna, ce-ar fi ca, înainte să le interzici românilor (și maghiarilor din România, deopotrivă) centralele de apartament, să renunți matale la bolidul ministerial și să mergi cu metroul sau cu autobuzul la birou? Și să denunți despădurirea ilegală și scandaloasă a pădurilor din Harghita și Covasna? Sau ce-ar fi să ne dai matale un exemplu demn de urmat și să tremuri, în rând cu poporul căruia vrei să-i impui asemenea aberații, prin blocurile bucureștene neîncâlzite de către conductele găurite ale lui Nicușor? Și să plătești facturile uriașe plătite de bucureșteni pentru o căldură de care nu se bucură sau pentru apa caldă pe care o primesc doar dimineața și vinerea?
Pentru că tot am ajuns aici, să îl informăm și pe distinsul hocheist udmr-ist cam cum stă treaba cu poluarea asta de care vorbește el prin Uniunea Europeană. Iată, bunăoară, tabloul emisiilor totale de gaze cu efect de seră (dioxid de carbon, în primul rând) pe state membre, așa cum îl afișează Agenția Europeană pentru Mediu: România, o țară de aproape 20 de milioane de oameni, emite, în total 84 de milioane de tone de CO2 echivalent, iar Ungaria, o țară de două ori mai mică, emite 60 de milioane de tone de CO2 echivalent. Oare cine-o polua cerul european mai mult? Dar draga de Germanie, cu emisii de 823 de milioane de tone de CO2 echivalent – de zece ori mai mult decât noi, o fi sau nu un poluator mai mare decât România? Dar de Franța ce ziceți, domnule ministru, cu ale sale 424 de milioane de tone de CO2 echivalent? Sau de Italia – 390 de milioane de tone de CO2 echivalent? Sau de Polonia – 379 de milioane de tone de CO2 echivalent? Sau de Olanda și Cehia, cu 197, respectiv 134 de milioane de tone de CO2 echivalent? – continuare pe spotmedia.ro