162320 – 19112021 – Coaliția PSD-PNL-UDMR este pe cale să se destrame, cu două zile înainte de a merge la consultările de la Palatul Cotroceni. Surse politice susțin că blocajul pe împărțirea ministerelor ar putea arunca în aer negocierile. UDMR nu vrea să renunțe la Ministerul Dezvoltării, cerut de PNL, care se află în situația de a nu avea niciun minister important, pentru că social-democrații nu vor să cedeze Finanțele sau Transporturile.
În discuțiile de vineri, Marcel Ciolacu le-ar fi transmis liberalilor că dacă UDMR iese din coaliție, atunci și PSD va ieși. În același timp, liderul PSD ar fi susținut că partidul său este dispus să voteze un guvern minoritar până în februarie pentru că a promis public că România va avea guvern până joi.
La ora redactării acestei știri, conducerea PNL s-a reunit într-o ședință informală în care este prezentat stadiul negocierilor. Surse din partid au declarat pentru Digi24.ro că se ia în calcul inclusiv reînceperea negocierilor cu USR pentru formarea unui guvern, sau învestirea unui guvern minoritar.
Liberalii sunt nemulțumiți că PSD nu cedează unul dintre ministerele de forță din Guvern, Transporturi sau Finanțe. Negocierile de vineri s-au blocat chiar în momentul în care Klaus Iohannis anunța că a convocat consultări la Cotroceni pentru luni.
După ce discuțiile au fost întrerupte, Nicolae Ciucă a declarat că „vom debloca această situaţie”.
„Trebuie să înțelegem toți că până duminică aceste negocieri vor fi finalizate”, a spus și liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la plecarea de la Palatul Parlamentului, că UDMR nu acceptă să piardă ministerul Dezvoltării. „Nu e posibil ca UDMR să fie de decor în coaliție, să stăm cu pantalonii dați jos până la genunchi și să așteptăm poștașul în fiecare lună”, a spus Kelemen.
De blocajul de la negocieri profită Florin Cîțu, care îl prezintă public ca pe un eșec al lui Nicolae Ciucă. Cîțu a dat de înțeles, într-o declarație făcută la sediul PNL, că dacă ar fi condus el negocierile ar fi obținut Finanțele și Justiția.
„Să ai și Finanțele și Justiția e complicat, dar dacă se negociază bine… Eu țin foarte mult la Finanțe. PNL a arătat că poate să gestioneze bine acest minister. Acum e un alt stil de negociere, am schimbat președintele comisiei”, a spus președintele PNL.
PSD, PNL și UDMR s-au pus de acord pe programul de guvernare, până la impasul pe împărțirea ministerelor. Până duminică negocierile trebuie finalizate. Președintele Klaus Iohannis a convocat luni partidele la consultări.