Acasă Politic Aplicaţia de verificare a certificatelor digitale Covid – disponibilă și pe iPhone

Aplicaţia de verificare a certificatelor digitale Covid – disponibilă și pe iPhone

DISTRIBUIȚI

162325 – 20112021 – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale informează, sâmbătă, că aplicaţia Check DCC de verificare în România a certificatelor digitale UE Covid este disponibilă acum şi pe telefoanele mobile cu sistem de operare iOS.

Până acum, scanarea codurilor QR putea fi efectuată în ţara noastră prin intermediul versiunii Check DCC pentru telefoane Android sau a versiunii web a aplicaţiei.

Persoanele care folosesc iPhone sau iPad pot descărca gratuit aplicaţia Check DCC din magazinul AppStore: https://apps.apple.com/ro/app/check-dcc/id1594849849.

Check DCC, dezvoltată de STS, este singura aplicaţie oficială aprobată prin legislaţia naţională pentru verificarea certificatelor în România.

Aplicaţia nu înregistrează şi nu reţine datele certificatelor verificate, prin scanarea codului QR de pe certificat fiind verificată autenticitatea şi îndeplinirea regulilor sanitare naţionale sau internaţionale a certificatelor europene Covid.

Certificatele atestă faptul că persoanele s-au vaccinat împotriva Covid, s-au testat şi au un rezultat negativ în evidenţele autorităţilor medicale sau s-au recuperat după Covid.

Până la data de 20 noiembrie 2021, în România au fost generate aproape 9 milioane de certificate digitale UE privind Covid, prin intermediul platformei https://certificat-covid.gov.ro, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.