Acasă Anchete Interne 10.000 de euro/săptămână ca să nu îți faci treaba

10.000 de euro/săptămână ca să nu îți faci treaba

DISTRIBUIȚI

 162241 – 16112021 – Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 noiembrie 2021, a doi inculpați în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul zilei de 14 noiembrie 2021, cei doi inculpați s-ar fi întâlnit cu un agent de poliție din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, ocazie cu care, unul dintre inculpați, în schimbul unor sume de bani (10.000 euro pe săptămână), i-ar fi cerut polițistului să nu își îndeplinească corespunzător atribuțiile de serviciu și să permită intrarea mai multor migranți în țară.

Concret, inculpatul i-ar fi promis agentului de poliție că îi va remite 100 de euro pentru fiecare migrant, în condițiile în care urmau să fie trecute 25 de persoane, de minimum patru ori pe săptămână, pe o durată nedeterminată de timp.

Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La 15 noiembrie 2021, inculpații au fost prezentați Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.