161693 – 13102021 – Kelemen Hunor anunță că UDMR participă, miercuri, la întâlnirea organizată de Dacian Cioloș, care au fost invitați și reprezentanții PNL și minoritățile naționale, pentru conturarea unui nou guvern, potrivit Mediafax. „Vom asculta cu atenție propunerea președintelui USR: programul de guvernare, strategia propusă pentru atingerea obiectivelor asumate în programul de guvernare, dar şi componența noului cabinet, după care vom decide despre sprijinirea noului guvern. Refacerea coaliției este posibilă numai dacă toți care au fost prezenți la negocierile din decembrie anul trecut vor face parte din aceasta, adică: PNL, UDMR și grupul minorităților naționale”, spune președintele UDMR.
Kelemen precizează că următorul premier trebuie să gestioneze în mod prioritar patru domenii: „trebuie să învingă valul patru al pandemiei, trebuie să rezolve problema prețurilor galopante la energie, trebuie să pregătească bugetul pe anul 2022 și proiectele asumate din PNRR”.