161711 – 14102021 – Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE) din Republica Moldova a decis miercuri să declare stare de alertă în sectorul energetic, pentru a evita o eventuală criză, potrivit ministrului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, relatează Unimedia.
”Cetăţenii nu vor fi de această stare de alertă. Sunt mai multe grupuri de lucru şi un plan de acţiuni, care va fi realiza””, a declarat Spînu.
Va fi introdusă stare de alertă pentru ca toate instituţiile responsabile să fie pregătite de perioada care urmează, se va elibera păcură din rezerva de stat pentru a reduce consumul de gaze naturale, iar societatea Energocom este mandatată să iniţieze negocieri cu statele vecine privind resursele alternative, a spus ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova.
De asemenea, ministrul a promis că guvernul moldovean va pregăti o serie de ajutoare pentru „perioada de dificultate”.
Cât despre gazele ruseşti, „preţul propus de partea rusă, noi considerăm că preţul de piaţă nu este acceptabil pentru Republica Moldova”, a menţionat Andrei Spînu. „Există o relaţie istorică între MoldovaGaz şi Gazprom, bazată pe nişte formule şi noi considerăm că pe acestea ne putem baza, poate cu unele intervenţii”.