161806 – 20102021 – Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Porțile de Fier II – judeţul Mehedinţi au depistat opt cetăţeni egipteni şi sirieni care au traversat Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni gonflabile pentru a intra ilegal în România din Serbia.
În data de 19.10.2021, în jurul orei 16.15, o patrulă a polițiștilor de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Porțile de Fier II – județul Mehedinți, pe timpul desfășurării misiunii de supraveghere, a observat pe direcția km. flv. 881 o ambarcațiune pneumatică cu opt persoane, care se îndrepta din Serbia spre malul românesc al Dunării.
La aproximativ 100 metri de malul românesc, cei opt bărbaţi au sărit în fluviul Dunărea, cotele apelor fiind scăzute, şi s-au îndreptat spre malul românesc, iar persoana care conducea ambarcaţiunea s-a întors la malul sârbesc.
Imediat, un echipaj al Poliției de Frontieră a intervenit pentru aducerea în siguranţă a celor opt persoane la mal, totodată fiind anunţate autorităţile sârbe, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru identificarea conducătorului ambarcaţiunii.
Ulterior, cei opt cetăţeni străini au fost conduşi la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical.
În cadrul primelor verificări, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Egipt și Siria, opt adulți, cu vârste cuprinse între 24 şi 61 de ani, care au părăsit teritoriul Serbiei încercând să intre fraudulos în România, cu ajutorul ambarcațiunii gonflabile condusă de un cetățean sârb.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.