161590 – 07102021 – Ministerul Dezvoltării a alocat un miliard de lei pentru primăriile din România din fondul de rezervă la dispoziția Guvernului. ”O parte din sumă va acoperi costurile privind serviciile de asistență socială și de protecție a copiilor, plătite de consiliile județene”, se arată în comunicatul ministerului. Astfel, 2.756 de primării, aproape toate care au depus cereri de finanțare, au primit 1.010.966.000 lei. ”Proiectele locale trebuie finalizate, ele trebuie să servească aceste comunități locale. Prin măsura adoptată astăzi, ne asigurăm că investițiile pentru care au fost cheltuiți bani publici nu vor rămâne neterminate”, a spus ministrul Cseke Attila.
De banii din fondul de rezervă al Guvernului vor beneficia 2.514 comune, 194 de orașe și 48 de municipii. Ministrul susține că fondurile sunt necesare pentru ”finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE, precum și pentru cheltuieli urgente ale autorităților publice locale”.
”Statul a transferat această sarcină, aceste costuri, administrațiilor publice județene. Acum asigurăm susținerea financiară legată de această responsabilitate a Consiliilor Județene. Decizia de astăzi asigură finanțarea necesară pentru copii”, a spus ministrul.