161666 – 12102021 – Managerii spitalelor pot dispune întreruperea concediilor de odihnă aflate în derulare, precum și încetarea acordării de noi concedii de odihnă, fără plată, de studii și pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile, în funcție de „nevoile operaționale”, prevede un Ordin elaborat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
DSU a întocmit luni, 10 octombrie, 4 ordine care urmăresc luarea unor măsuri imediate pentru gestionarea situației pandemice dificile din acest moment, la nivel național, având în vedere evoluția situației epidemiologice cauzată de tulpina Delta, astfel:
- Managerii unităților sanitare, în funcție de nevoile operaționale dispun întreruperea efectuării concediilor de odihnă și de odihnă suplimentare aflate în derulare, precum și încetarea acordării de noi concedii de odihnă sau de odihnă suplimentare, fără plată, de studii și pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile. (Concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificate când evoluția situației epidemiologice va permite efectuarea acestora.
- Medicii rezidenți de anul V în specialitatea medicină de urgență care urmau să înceapă probele pentru examenul de medic specialist începând cu luna octombrie 2021 vor susține aceste probe în luna decembrie 2021.
- Cursurile pentru atestatul de asistență medicală de urgență prespitalicească și respectiv spitalicească se suspendă, urmând a fi reluate în luna decembrie 2021 iar medicii înscriși se reîntorc în unitățile de bază.
Totodată, în vederea luării la cunoștință a numărului mare de solicitări de sprijin venite din partea cetățenilor pentru asigurarea misiunilor specifice și inclusiv în contextul solicitării de transport a acestora la unități sanitare ca urmare a creșterii exponențiale a numărului de cazuri pozitive infectate cu virusul SARS-CoV-2, echipaje medicale vor fi dislocate, după cum urmează :
- IGSU asigură dislocarea în municipiul București a 2 posturi medicale avansate, de categoria II cu personal aferent deservirii acestora, din cadrul unităților subordonate. Locațiile se vor stabili ulterior, în funcție de nevoile operaționale.
- IGSU asigură dislocarea a 18 autospeciale pentru transport personal și victime multiple și a 10 ambulanțe B2 în municipiul București, din cadrul rezervelor operative. Pentru fiecare autospecială se vor asigura câte 2 echipaje complete, care să deservească intervenții în regim permanent, pe durata a 24h. Locațiile se vor stabili ulterior, în funcție de nevoile operaționale.
- Pentru creșterea capacității de răspuns la nivelul SABIF, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne, 6 ambulanțe (5 aflate în dotarea MApN și 1 în dotarea MAI -Direcția Medicală a MAI) cu șofer, se vor alătura Serviciului de Ambulanță București-Ilfov. Acestea vor deservi pentru sprijinirea SABIF in activitățile specifice de testare a cetățenilor.
În scopul gestionarii eficiente a solicitărilor survenite în urma evoluției situației epidemiologice la nivel național, IGSU va dispune:
- Întreruperea efectuării concediilor de odihnă și de odihnă suplimentare aflate în derulare și încetarea acordării de noi concedii de odihnă, odihnă suplimentare, fără plată, de studii și pentru formare profesională pentru personalul IGSU și al unităților subordonate, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.10.2021. (Concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificare când evoluția situației epidemiologice va permite efectuarea acestora.)