Acasă Social Educatie Cîmpeanu: Îmi place să cred că părinții înțeleg că dacă elevii nu...

Cîmpeanu: Îmi place să cred că părinții înțeleg că dacă elevii nu merg la școală, nu merg nici la mall. Stau acasă, evită pericolul

DISTRIBUIȚI

161728 – 14102021 – Ministrul demis al Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la Digi24, că deși există cazuri de îmbolnăvire cu Covid în rândul elevilor și profesorilor, media infectărilor în școală este sub media națională. Acesta a precizat că viteza de creştere a numărului de infectări a scăzut în această săptămână, motiv pentru care trecerea în online nu se justifică în toată cazurile. „Îmi place să cred că în acele şcoli în care activitatea cu prezenţă fizică este suspendată, părinţii copiilor înţeleg că, dacă nu merg la şcoală, nu merg în colectivitate, nu merg nici în alte locuri precum mall-uri. Dacă au trecut în online înţeleg că vor să stea acasă ca să evite pericolul de infectare”, a spus Cîmpeanu, la Digi24.

Părinții din România sunt puși în fața unei alegeri imposibile: să-și trimită copiii la școală ca să mai piardă încă un an de educație ori să-i țină acasă, pentru a-i ști în siguranță. Asta, în timp ce autoritățile se contrazic pe deciziile de trecere a școlilor în online. Ministrul demis al Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus la Digi24 că DSP și-a depășit atribuțiile când a cerut închiderea școlilor din județul Ilfov.

”Cu siguranţă există infectări în şcoală, în rândul elevilor şi în rândul profesorilor. La fel de sigur este că media infectărilor în şcoală este mult sub media naţională a infectărilor. În această săptămână avem o creştere de 23% infectări în rândul elevilor şi o creştere de 23% – e coincidenţă – infectări în rândul angajaţilor. În săptămânile din urmă am avut dublări şi chiar triplări. Din fericire, viteza de creştere a numărului de infectări a scăzut în această săptămână”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu a atras atenția și asupra faptului că părinții ai căror elevi fac școală în online ar trebui să-i ferească de orice tip de colectivitate. ”Îmi place să cred că în acele şcoli, 347 plus cele 85 de şcoli în care activitatea cu prezenţă fizică este suspendată, părinţii copiilor înţeleg că dacă nu merg la şcoală, nu merg în colectivitate, nu merg nici în alte locuri precum mall-uri sau acţiuni culturale sau parcuri. Îi place mie să cred. Din ce am mers astăzi prin Bucureşti am văzut că e efervescenţă foarte mare pe străzile Capitalei. Dar sunt convins că nu sunt acei elevi care au trecut în online, că dacă au trecut în online înţeleg că vor să stea acasă ca să evite pericolul de infectare şi ca să înveţe, atât cât se poate învăţa în online. Îmi place să cred că aceia care spun că învăţământul online este varianta fericită nu au problemele pe care le-am întâmpinat eu din perspectiva conectivităţii”, a spus Cîmpeanu.

Ministrul a reamintit, de asemenea, că nu susține școala online, despre care a precizat că este ”un dezastru”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.