161852– 22102021 – Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a particiat, în zilele de 20 și 21 octombrie, la Bruxelles, la Reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre ale NATO, desfășurată cu prezenţă fizică.
În prima zi, sesiunea în format aliat a fost dedicată evaluării evoluțiilor în implementarea posturii de descurajare și apărare, problematică ce ocupă un rol central pe agenda NATO.
,,Adoptarea Planului integrat de apărare a zonei Euro-Atlantice reprezintă o etapă esențială în procesul de adaptare a Alianței pentru a face față noilor provocari și a asigura apărarea cetățenilor săi” a declarat secretarul de stat.
Un alt subiect abordat a fost cel legat de încheierea misiunii din Afganistan, evaluându-se situația actuală de securitate din regiune, dar și contribuția NATO la lupta împotriva terorismului. În context, oficialul român a apreciat că ,,Alianța Nord-Atlantică trebuie sa rămână angajată în eforturile de combatere a terorismului internațional, iar un proces cuprinzător de lecții învățate este esențial în acest demers”.
Miniștrii Apărării au adoptat țintele de capabilități în vederea dezvoltării unor capacități de apărare robuste.
De asemenea, a fost discutată modalitatea de răspuns aliat la amenințările generate de sistemul de rachete al Rusiei. Măsurile adoptate au vizat un răspuns adaptat al NATO pentru a face față acestor provocări.
În cadrul Sesiunii dedicate Conceptului naţiunilor cadru (Framework Nations Concept – FNC), a fost evaluat stadiul și perspectivele dezvoltării acestei inițiative.
„România rămâne un participant activ în cadrul FNC și mulțumeste Germaniei pentru leadership în vederea consolidării cooperării în cadrul acestei inițiative importante pentru postura de descurajare și apărare a Alianței”, a subliniat oficialul român.