Acasă Externe UE deblochează alte 50 de milioane de euro, fonduri nerambursabile pentru Republica...

UE deblochează alte 50 de milioane de euro, fonduri nerambursabile pentru Republica Moldova

DISTRIBUIȚI

 161437 – 28092021 – Premierul Natalia Gavriliță a mers luni în prima sa vizită la Bruxelles, acolo unde a discutat cu oficialii europeni despre planurile de reformă pe care le are și le implementează, dar și despre decizia de rambursare a celei de-a doua tranșă a asistenței OMNIBUS din partea UE către Republica Moldova. E vorba de suma de 50 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, bani care vor ajunge la Chișinău la începutul lunii octombrie.

„Expertiza țărilor care au aplicat astfel de mecanisme de protejare a locurilor de muncă va fi foarte utilă pentru țara noastră. Suntem pregătiți să adoptăm deciziile necesare pentru a beneficia pe deplin de implementarea Planului de redresare economică. Suntem încrezători că putem implementa un nou program de asistență macrofinanciară din partea UE, cu creșterea componentei de grant”, a declarat a declarat premierul într-o întrevedere avută cu comisarul pentru Economiei al UE, Paolo Gentiloni.

Cei doi oficiali au discutat și despre reformele din domeniul vamal și cel fiscal. În context, prim-ministrul a venit cu detalii despre adoptarea Codului vamal care a fost raliat la legislația Uniunii Europene, aceasta fiind una dintre condițiile importante pentru aprofundarea cooperării cu UE în domeniul vamal. Noul cod are drept scop unificarea, modernizarea și eficientizarea legislației vamale, precum și adaptarea la angajamentele asumate de țara noastră prin Acordul de Asociere cu UE.

Natalia Gavrilița a discutat la Bruxelles despre reforma justiției și anticorupție, inclusiv investigarea fraudei bancare de un miliard de dolari, gestionarea pandemiei COVID-19 și pachetul de suport economic și social necesar pentru relansarea creșterii economice.

„UE este deschisa să sprijine în continuare Republica Moldova și agenda de reforme ambițioase pe care și-o propune. Moldova este un partener important și prioritar pentru noi”, a declarat la rândul său președintele Consiliului European, Charles Michel, în cadrul întrevederi celor doi.

Natalia Gavriliță a mai spus că își dorește impulsionarea relațiilor între Republica Moldova și Uniunea Europeana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.