161266 – 15092021 – Alegerile pentru funcția de președinte al USR PLUS, începute miercuri dimineață, au fost oprite după doar câteva ore, din cauza unor suspiciuni de fraudă.
Conducerea USR PLUS, reunită în ședință de urgență, a decis ca alegerile să fie reluate joi.
„Decizia a fost luată în urma sesizărilor adresate Comisiei electorale privind situația unor membri care nu aveau drept de vot, dar este posibil să își fi exercitat acest drept dintr-o eroare tehnică a platformei care a expediat link automat de vot. Secretariatul General împreună cu Birourile Județene vor procesa până la data/ora reluării votului toate corecturile tehnice necesare sesizate către Comisia Electorală până astăzi ora 14:00. Toți membrii USRPLUS cu drept de vot își pot exercita votul din nou de mâine dimineață începând cu ora 10:00, , iar perioada de vot se va prelungi cu 24 de ore, până la 23.09, ora 10:00. Biroul Național reiterează faptul că au drept de vot toți membrii care aveau cotizația plătita la zi la luna aprilie, data extragerii Registrului electoral”, se arată într-un comunicat al partidului.
Irineu Darău, candidat pentru funcția de președinte, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că linkul de acces către vot a fost primit de mii de membri care nu aveau dreptul.
„Mii de membri care nu aveau drept de vot au primit link către platforma de vot, iar unii dintre ei au și votat. Trag de mult un semnal de alarmă privind managementul partidului și organizarea votului, iar realitatea arată că demersul meu este fundamentat. Așa arată Revoluția bunei guvernări a actualei conduceri a partidului! ATENȚIE: votul trebuie reluat doar când Biroul Național, Secretariatul General și Comisia Electorală pot garanta că registrul electoral este complet și corect. Orice vot exprimat în ciuda inexistenței dreptului la vot poate duce la compromiterea și lipsa de legitimitate a întregului proces. Incompetența sau lipsa voinței de a gestiona corect masa alegătorilor este atacabilă, atât prin regulament, cât și în justiție. E momentul să schimbăm actuala conducere cu una care se pricepe și care vrea să respecte regulile, de orice fel ar fi ele.”
Pentru funcția de președinte al USR PLUS candidează Dan Barna, Dacian Cioloș și Irineu Darău. Votul se desfășoară online, pe parcursul a două săptămâni.