161234 – 14092021 – Poliţiştii rutieri au reţinut, în perioada 6 – 12 septembrie, 5.138 de permise de conducere în toată țara. În aproape jumătate din cazuri, morivul a fost viteza prea mare cu care circulau șoferii.
„Au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 5.138 de permise de conducere, dintre care 1.938 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 628 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, 816 pentru depăşire neregulamentară, 307 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi 537 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor”, potrivit unui comunicat al IGPR.
Poliţiştii de la rutieră, împreună cu poliţişti de ordine publică, au aplicat celor care nu au respectat legislaţia 47.110 de amenzi dintre care 42.445 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
„Astfel, au fost aplicate 13.597 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 537 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 307 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, 2.205 pentru abateri săvârşite de pietoni, 3.549 pentru abateri săvârşite de biciclişti, 1.055 pentru abateri ale căruţaşilor, 816 pentru depăşiri neregulamentare şi 585 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, se arată în comunicat.
Pentru conducerea unor autovehicule având defecţiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale, poliţiştii rutieri au retras 1.681 de certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost constatate 431 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi 253 de infracţiuni de altă natură.