161235 – 14092021 – Firma REBU, angajată de Primăria Sectorului 1 în perioada stării de alertă declarată din cauza gunoaielor, nu avea autorizație să funcționeze în Capitală, scrie Spotmedia.ro.
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul București au constatat că REBU are autorizație să își desfășoare activitatea doar în Ilfov. Pentru funcționare fără autorizație pe raza Mmnicipiului București, REBU a primit o amendă de 30.000 de lei și orice activitate pe raza orașului a fost suspendată până la obținerea autorizației de mediu. Contractul firmei cu Primăria condusă de Clotilde Armand a fost pentru suma de aproape 11 milioane de lei.
Rămâne de văzut cum va justifica Primăria Sectorului 1 încheierea constractului și plata facturilor către o societate care funcționa ilegal în București.
Reamintim că, încă de la preluarea mandatului, Clotilde Armand a susținut, în permanență, că tarifele pe care le încasează Romprest, în cadrul contractului de delegare, sunt umflate și că, în temeiul unui raport al ANRSC, are chiar de recuperat sume importante în instanță de la compania de salubritate.
Din toamna trecută, primăria de sector a început să facă doar plăți parțiale către Romprest. Iar societatea de salubrizare a redus frecvența operațiunilor de curățenie. S-a ajuns chiar în situații limită, în care munți de pungi cu gunoi s-au adunat la ghenele și pe străzile din Sectorul 1.
În repetate rânduri, Clotilde Armand a cerut Instituției Prefectului să instituie stare de alertă în sector, astfel încât să poată contracta și alte companii de curățenie, în afara Romprest, care are exclusivitatea la salubrizare în urma delegării de serviciu pe care a primit-o de la Consiliul Local al Sectorului 1 pe 30 iunie 2008.
După ce într-un final fostul prefect Alin Stoica a decretat starea de alertă, Primăria a contractat mai întâi Brai Cata SRL, pentru a ridica 100 de tone de deșeuri de pe spațiul verde. Apoi a semnat contract cu REBU (companie la care acționar este și Consiliul General al Municipiului București – n.red.).