161461 – 29092021 – Până în prezent, doar aproximativ 35% dintre medicii de familie au încheiat contracte pentru vaccinarea anti-COVID, a declarat preşedintele Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan.
„Chiar astăzi (n. r. marți – 28 septembrie 2021) o să trimitem o circulară către toate Casele judeţene să îi invite pe medicii de familie să încheie contracte, inclusiv pentru vaccinarea la domiciliu”, a precizat Cojan, informează Agerpres.
Guvernul a aprobat în ședința de miercuri ordonanța care reglementează vaccinarea împotriva COVID-19 de către medicii de familie la domiciliul persoanei, precum și activitatea de vaccinare în ambulatoriile de specialitate. Doctorii vor primi 60 de lei pentru vaccinarea acasă și 40 de lei în ambulatoriu.
Adela Cojan a pledat pentru o comunicare mai empatică cu persoanele sceptice în legătură cu vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 şi pentru un dialog „prin care să li se solicite dovezi privind teoriile în care ei cred”.
Pandemia de COVID-19 a cauzat patru milioane de decese la nivel mondial.
„Cred că bariera de care ne izbim, poate mai mult decât alte ţări, (…) vine din această credinţă, din aceste convingeri limitative ale unor persoane, aceşti antivaxeri, care, din păcate, au reuşit să penetreze extraordinar în rândul populaţiei, beneficiind – aici chiar suntem campioni – de reţelele sociale, care au condus la una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare în ţara noastră, comparativ cu alte ţări. Practic, de când a început pandemia, răspândirea dezinformărilor a fost la fel de contagioasă ca pandemia”, a afirmat preşedinta CNAS.