161471 – 29092021 – Alăturarea dintre inginer și intelectual nu este incidentală în istorie și nici nu ține de logica coincidenței. Din prolog ar fi bine să nu circumscriem această idee universului comunist unde inginerul (la fel ca celelalte meserii și profesii ce necesitau studii superioare) era automat intelectual în cetate.
Ideea e mult mai veche și e de inspirație franceză, occidentală, specifică secolului al XIX-lea când elitele românești se formau la Paris. În acele vremuri, cultura franceză se impusese în Europa ca model funcțional în paradigma culturală a secolului al XIX-lea.
Sincronizarea tinerei elite românești cu modelul francez este atât de mare încât șeful diplomației lui Napoleon, la vizita sa în Principatele Române propune o tutelă franceză în România, din perspectiva comerțului și securității în zonă, argumentând că elitele de aici nici nu mai au nevoie să învețe limba franceză, limba română nefiind la acea vreme, potrivit lui Eminescu, împărăteasă la ea acasă.
Inginerii, intelectuali de primă generație
Putem argumenta că profilul intelectualilor români la acea vreme se caracteriza prin cosmopolitism şi enciclopedism. Din acest considerent, apare necesitatea profesionalizării. Astfel, gradul înalt de profesionalizare şi specializare înlocuiește calea amatorismului care este specifică perioadelor de început ale modernizării unui stat.
Ar fi bine să ne amintim că semantica cuvântului amator vine de la verbul latin amare care semnifică dragostea. Prin urmare, amator este cel care iubește un domeniu în ciuda insuficienței profesionale.
Acest tip de intelectual romantic reprezintă matricea inginerului român care își va da măsura valorii în cea de-a doua jumătatea a secolului XIX, continuând să reprezente până astăzi un reper profesional și moral la nivelul comunității.
Inginerii, un motor al schimbării României
În perioda istorică menționată în pasajul anterior, mai precis în anul 1878 (generaţia născută între 1780–1855) au fost identificaţi în jur de 3.000 de intelectuali români, potrivit cercetătoarea Elena Sipiur. Aceştia au fost priviti ca intelectualii de primă generaţie care din punct de vedere al profesionalizării erau avocaţi, ingineri, ziarişti, scriitori etc.
Rolul lor nu se mărginea doar la exercitarea unei profesii și a suveranității pe un domeniu anume ci și pe capacitatea de a comunica cu populația, de a-și externaliza cunoașterea în mod comprehensibil maselor spre a împlini idealul educativ al vremii.
Inginerii din secolul al XIX-lea au condus la schimbările profunde realizate în structura societăţii româneşti, respectiv: modernizare, instituţionalizare, dezvoltarea câmpului ideatic al cetății.
Rolul inginerilor în modernizarea societății (apariția primelor manuale, comunicări stiințifice, pregătirea temeicnică a cadrelor) este vizibil astăzi când întocmim un inventar al tuturor realizărilor lor.
Rămâne să ne întrebăm ce ideal îl animă pe inginerul zilelor noastre și cum vede el construirea unei Românii moderne, ținând cont de filosofia lucrul bine făcut care l-a determinat pe academicianul Dan Mateescu să spună: „pentru un inginer, nu trebuie să existe lucrare mare sau lucrare mică, ci doar bine sau rău făcută!”.
