Acasă Social Educatie Discuții ca școlile să rămână deschise peste pragul de 6 la mie

Discuții ca școlile să rămână deschise peste pragul de 6 la mie

DISTRIBUIȚI

161465 – 29092021  – Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că până vineri se va lua o decizie dacă școlile pot rămâne deschise chiar dacă rata de infectare din localitate trece de 6 cazuri la mia de locuitori. El a spus că decizia se va lua după discuții cu specialiști din sectorul medical.

Într-o intervenție la Digi24, ministrul Educației a explicat care sunt cele două variante care sunt luate în calcul.

„Prima variantă se referă la păstrarea regulilor actuale: cu ziua de referință vineri, cu situația în care, dacă o localitate trece de 6 la mie, toate școlile din localitate să intre în online, dar grădinițele și creșele rămân deschise

Varianta doi se referă la posibile decuplări de rata de incidență a funcționării  școlilor, pe modelul funcționării grădinițelor, care nu depinde de rata de incidență, unde activitatea se suspendă dacă apar cazuri în grădiniță sau într-o clasă”, a spus ministru.

„Am cerut o informare privind modul de funcționare a școlilor în Europa acum, majoritatea merg pe principiul că școlile se închid ultimele.

Modul de funcționare a școlilor se va stabili la interval de o săptămână, referința e vineri după regulile actuale, iar pentru varianta 2 – momentul în care se va suspenda activitatea cu prezență fizică va fi la constatarea unor cazuri de infectare.

Decuplarea de rata de infectare înseamnă că nu mai depinde funcționarea școlilor de un nivel de infectare – fie 6, 7 sau 8, așa cum funcționează grădinițele acum, care rămân deschise indiferent de rata de infectare din localitate. E însă o legătură directă între numărul de îmbolnăviri din grădiniță cu modul de funcționare.

Decuplare înseamnă eliminarea oricărui prag„, a explicat ministrul Educației.

Potrivit unui astfel de scenariu, elevii ar putea să rămână fizic la școală chiar dacă rata de incidența trece de 6 la mie. Astfel, copiii sănătoși ar putea continua să învețe în clase și doar cei care se infectează să treacă în online.

„Va trebui să ne obișnuim cu altfel de condiții, să punem în balanță mereu raportul risc gestionabil versus beneficii, sau pe de altă parte pierderi, să luăm cele mai bune decizii privind vaccinarea.

Vom avea azi discuții cu toți cei îndreptățiți să se pronunțe asupra acestui echilibru, este vorba despre dorința de consolidare a unui numitor comun privind modul de funcționare a școlilor. Acum, regula e clară, în localitățile unde rată de infectare este peste 6 la mie la nivelul zilei de vineri, școlile ar urmă să treacă în online.

Primim foarte multe cereri în acest sens. Sunt convins că cei îndreptățiți să se pronunțe vor găsi interesul comun.

Până vineri va trebui să anunțăm cât se poate de clar. Atunci anunțăm scenariul, care sunt regulile, dacă rămânem pe aceleași scenariu sau dacă, așa cum dorim cei din Educație, vom putea menține – pe modelul grădinițelor – și școlile deschise, până la apariția unui număr de cazuri.

Ieri am primit o informare de la reprezentanța noastră la Bruxelles, am analizat deciziile luate în alte state, cele mai multe state aplică principiul – școlile se închid ultimele și se deschid primele.

Până la finalul săptămânii vom discuta cu cei din domeniul medical și vom anunța”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

În legătură cu problemele legate de testarea în școli, ministrul Educației a spus că a discutat cu ministrul Sănătății: Au fost vicii de organizare, nu putem spune că a fost foarte bine organizat procesul de asigurare a testelor la dispoziția școlilor.

El a dat asigurări că vor exista teste suficiente, disponibile pentru toți care vor dori să se testeze. Sursa:digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.