161314 – 19092021 – Irinel Scrioșteanu, secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, ar vrea să fie eliminate din percepția publică expresiile „autoritățile au fost luate prin surprindere”, „vremea rea i-a prins nepregătiți”. De aceea, el s-a întâlnit cu conducerea CNAIR, cu șeful Direcției Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi și cu reprezentanți ai Direcțiilor Regionale de Drumuri și Poduri și a cerut o evaluare a necesarului de resurse umane, materiale și a contractelor încheiate cu terți la nivelul tuturor direcțiilor regionale.
”Am solicitat ca, până la activitățile de iarnă, este important să ne ocupăm de colmatări, de reparații și așternere de strat de uzură, de semnalizare rutieră, marcaje rutiere, acțiuni care vor determina îmbunătățirea calității traficului rutier. În ceea ce privește fondurile alocate acestei activități, o parte consistentă din rectificarea bugetară va merge către această zonă, a activităților de întreținere drumuri. Este necesar să se identifice suprafețele pe care urmează să se intervină în așa fel încât să poată fi îmbunătățite condițiile de trafic în perioada rece și pentru a preveni apariția deficiențelor în stratul de uzură. Aș vrea să perfecționăm, totodată, relația cu toate autoritățile locale. Atunci când se închid drumuri și apar restricții de circulație sau se produc accidente, aceste evenimente trebuie să fie cunoscute de cetățeni pentru evitarea ambuteiajelor și pentru creșterea siguranței în trafic”, a precizat Scrioșteanu.