161247 – 14092021 – Biroul Permanent al Senatului a aprobat punctul de vedere elaborat de Comisia de Constituționalitate, în care se precizează că Guvernul a avut motive să invoce conflictul juridic cu Parlamentul pe tema moțiunii de cenzură. Voturile au venit de la PSD, PNL și UDMR.
Aleșii PNL, PSD și UDMR au avut o strategie comună după depunerea moțiunii de cenzură. După ce au lipsit în bloc de la ședințele Birourilor Permanente Reunite și apoi au votat, cot la cot, pentru amânarea votului pentru moțiunea de cenzură, reprezentanții celor trei partide au mai colaborat o dată pentru a bloca moțiunea USR PLUS – AUR.
Comisia de Constituționalitate din Senat s-a reunit în această dimineață, în format fizic și online, și a discutat punctul de vedere care urmează să fie trimis Curții Constituționale în conflictul dintre Parlament și Guvern.
Pentru prima dată în istoria conflictelor de la CCR, o parte pledează ”vinovat”. Senatorii PNL, PSD și UDMR au decis să trimită judecătorilor un punct de vedere în care solicită Curții să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și Guvern.
Cu opt voturi pentru (PNL – PSD – UDMR) și trei împotrivă (USR PLUS – AUR) s-a decis ca acest punct de vedere să ajungă mâine pe masa judecătorilor CCR. Decizia a fost votată și în Biroul Permanent cu 9 voturi pentru și 3 împotrivă.
Vicepreședintele Comisiei de Constituționalitate din Senat, Sorin-Cristian Mateescu, senator al AUR, a precizat că solicitarea către Comisie a venit din partea Biroului Permanent și din partea președintelui Anca Dragu.
„Nici o lege nu poate îngrădi controlul parlamentar asupra Guvernului”, a spus senatorul citat de Europa Liberă.
Surse parlamentare au declarat că procedura nu se repetă în oglindă și la Camera Deputaților. Comisia de Constituționalitate din Cameră nu a fost sesizată de Biroul Permanent, iar punctul de vedere pentru Curtea Constituțională urmează să fie redactat de Departamentul Legislativ.
S-ar putea ajunge astfel în situația inedită ca Parlamentul să prezinte Curții Constituționale două puncte de vedere diferite. Dacă în cel de la Senat Parlamentul se auto-incriminează, în cel de la Cameră poziția să fie contrară.
Premierul a sesizat Curtea Constituțională după depunerea moțiunii de cenzură, invocând faptul că nu toate semnăturile au fost cu pixul pe hârtie, unele venind și online, și că Guvernul nu a fost informat de Parlament chiar în ziua depunerii moțiunii de cenzură.
Curtea Constituțională a cerut Parlamentului și Guvernului să-și prezinte punctul de vedere până pe 15 septembrie.
Florin Cîțu a afirmat că dacă va câștiga în conflictul cu Parlamentul, Ludovic Orban și Anca Dragu ar trebui să-și piardă funcțiile.
Președinții celor două Camere au convocat o ședință a Parlamentului pentru citirea moțiunii, dar Birourile Permanente Reunite au decis că votul asupra moțiunii să fie dat după ce se pronunță Curtea Constituțională.
USR PLUS a cerut astăzi stabilirea unui calendar pentru votarea moțiunii de cenzură, dar șansele de reușită sunt minime.