Acasă Politic Atribuţiile prefectului Capitalei, preluate de subprefectul Florela-Antonela Ghiţă

Atribuţiile prefectului Capitalei, preluate de subprefectul Florela-Antonela Ghiţă

DISTRIBUIȚI

161193 – 10092021 – Florela-Antonela Ghiţă, subprefect al Municipiului Bucureşti, a fost desemnată ca înlocuitor al prefectului Capitalei, potrivit unui ordin al Ministerului Afacerilor Interne.

Decizia vine după ce Alin Stoica și alți 13 prefecți USR PLUS din țară au fost eliberați din funcție.

Potrivit ordinului, Florela-Antonela Ghiţă va exercita aceste atribuţii până la ocuparea funcţiei de prefect.

Conform CV-ului publicat pe site-ul prefecturii, Florela-Antonela Ghiţă a absolvit cursurile Liceului de chimie Corabia (1980-1984) şi ale Facultăţii de Drept – Universitatea Bucureşti (1987-1992). De asemenea, are un masterat în Politici Publice şi Integrare Europeană, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. A fost avocat şi consilier juridic (1992-2005), iar începând din anul 2005 a lucrat în cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti în calitate de şef oficiu prefectural, şef serviciu, iar mai apoi director executiv. Sursa:agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.