160786 – 10082021 – Premierul Florin Cîțu a afirmat, marți că România nu mai este o țară a celor cu salarii mici și că sunt tot mai multe venituri mari, nete, în euro. El a spus că prognoza BNR privind inflația și creșterea prețurilor este ”o estimare a BNR”. ”Ieri însă am văzut cifre interesante, cum mai mult de 1% dintre angajații din România au un salariu mai mare de 3.000 de euro net și cum crește ponderea celor care au peste 1000 de euro net. România nu mai e o țară a celor cu salarii mici. Avem din ce în ce mai multe salarii mari, în euro, nete, ceea ce înseamnă că România devine o destinație pentru investiții cu valoare adăugată mare, nu mai e o destinație pentru salarii mici și mijlocii”, a spus premierul.
Cîțu a subliniat că salariile sunt determinate de piață, și că atât veniturile, cât și prețurile nu sunt determinate de intervenția Guvernului, ci de cerere și ofertă.
”Ne mutăm spre o economie liberală. Creăm oportunități pentru toți românii, creăm investiții”, a afirmat el, subliniind că astfel, ”cei care lucrează acum pe salariul minim pot apoi să meargă pe salarii mai mari”.
Banca Națională a României a majorat de la 4,1% la 5,6% estimarea de inflație la finalul acestui an și de la 3% la 3,4% estimarea pentru anul viitor. Principalul motiv pentru această creștere este scumpirea prețurilor la gaze, energie electrică, carburanți și materie primă, spune guvernatorul BNR Mugur Isărescu.