Acasă Externe Summit mondial al democraţiei pe 9 şi 10 decembrie

Summit mondial al democraţiei pe 9 şi 10 decembrie

DISTRIBUIȚI

 160824 – 12082021 – Preşedintele american Joe Biden, care şi-a anunţat de multă vreme intenţia de a organiza un summit al democraţiei, precizează în prezent şi datele: el va avea loc, prin videoconferinţă, pe 9 şi pe 10 decembrie. Un al doilea summit de acest gen ar urma să aibă loc anul viitor cam tot în decembrie. Miza acestei reuniuni este, evident, întărirea democraţiei în lume, dar şi a rolului jucat de Statele Unite.

Casa Albă precizează că la acest summit vor participa şefi de stat şi de guvern, reprezentanţi ai societăţii civile, filantropi şi actori ai sectorului privat. Democraţia este confruntată în prezent cu multe probleme, putem spune chiar că puterea ei de fascinaţie a scăzut, de unde şi decizia lui Joe Biden de a declanşa o dezbatere largă în jurul ei. Acest summit ar trebui deci să pună un diagnostic, pentru că democraţia este suferindă, şi să găsească soluţii de însănătoşire…

La o analiză globală privind starea democraţiei pe planetă, putem observa că ea primeşte lovituri şi din interior şi din exterior. În interior acţionează, în multe democraţii, forţe populiste şi curente care împiedică libera exprimare sau impun o cenzură în materie de dialog şi confruntare de idei. În exterior constatăm formarea unei galaxii de autocraţi în jurul a două mari puteri, Rusia şi China.

Democraţiile mai sunt devorate, asfixiate, cangrenate de corupţie, de fraude electorale, de reţelele mafiote, de campanii de dezinformare, de diverse modele autoritare în plină proliferare. Printre inamicii democraţiei se mai află doctrinele fundamentaliste din lumea islamică şi dogmele gîndirii politice corecte din spaţiul occidental.

Personal mă întreb dacă Joe Biden, în momentul cînd va deschide acest summit mondial al democraţiei, va avea şi curajul de a denunţa unele curente anti-democratice din propria sa ţară, apărute în multe universităţi. O extremă stîngă iresponsabilă decretează de o vreme noi dogme sociale iar studenţii şi profesorii care nu aderă la ele sunt terorizaţi, reduşi la tăcere, demolaţi prin reţelele de socializare şi excluşi din cadrul profesional. Pentru a fi credibilă în exterior ca apărătoare a democraţiei, America ar trebui întîi de toate la ea acasă să restabilească dezbaterea liberă în sfera ideilor şi să condamne aşa-numita cultură a anulării, „cancel culture”.

Pe un plan mai vast, geopolitic, odată cu iniţiativa americană revine în actualitate o idee importantă, şi anume că democraţiile de pe planetă ar trebui să creeze un fel de alianţă, o confederaţie. Ideea este mai veche, dar nu a declanşat niciodată un elan special. Cine îşi mai aminteşte azi că în iunie 2000 se reuneau la Varşovia reprezentanţi din o sută de state pentru a crea o „comunitate a democraţiilor”? Şi atunci americanii pilotau proiectul, iar viziunea lor nu a fost apreciată de toată lumea. În iunie 2000 Franţa, de exemplu, a refuzat să semneze documentul final al reuniunii, considerînd că scopul era nobil dar metoda inadecvată. Ministrul de externe francez de la acea oră, Hubert Védrine, vedea în constituirea unui club închis al democraţiilor o frînă pentru aducerea altor state pe calea democraţiei…

Probabil că şi în noul context, iniţiativa lui Joe Biden va fi disecată pe toate feţele, începînd cu formularea. Una este să organizezi un summit mondial al democraţiilor şi alta e să convoci un summit mondial pentru democraţie.

Personal constat că din 2000 încoace democraţia a regresat pe planetă. În anul 2000 la Hong Kong, de exemplu, funcţiona încă democraţia, acum însă ea a fost practic eradicată. În anul 2000 Turcia încă nu făcuse virajul neo-otoman de astăzi, şi nici China virajul imperial cu un control total al populaţiei. În Rusia, în urmă cu 20 de ani, existau încă medii de informare independente, preşedintele belarus Lukaşenko nu era încă total odios, Polonia şi Ungaria nu „puneau probleme” Uniunii Europene …

Summit-ul propus de Joe Biden ar trebui să le amintească multora că libertatea este un lucru esenţial, şi că ar fi o tragedie ca lumea să înceapă să o preţuiască abia atunci cînd o pierde. – sursa: RFI.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.