Acasă Politic România și R. Moldova – acord de recunoaștere reciprocă a diplomelor, certificatelor...

România și R. Moldova – acord de recunoaștere reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice

DISTRIBUIȚI

 160819 – 12082021 – Executivul de la București a aprobat, miercuri, în ședință de guvern, Memorandumul privind semnarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice.

„Au fost declanșate negocieri pentru adoptarea unui nou Acord de recunoaștere care s-au derulat de Ministerul Educației prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, în baza Memorandumului pentru aprobarea negocierii Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor științifice, aprobat în ședința Guvernului României din 31 iulie 2020”, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.

Viitorul Acord presupune recunoașterea anumitor diplome de nivel preuniversitar din Republica Moldova care nu intră în domeniul de aplicare ratione materiae al Acordului în vigoare și a căror recunoaștere a fost solicitată în România. Acestea sunt diploma de absolvire a liceului, diploma de absolvire a învățământului mediu general, diplomele de absolvire a colegiilor și a școlilor medicale de bază, cu o durată de minimum 3 ani de studii, după absolvirea școlii generale de 9 ani de studii, recunoașterea anumitor diplome de nivel preuniversitar din Republica Moldova care nu intră în domeniul de aplicare ratione materiae al Acordului în vigoare și a căror recunoaștere a fost solicitată în România, respectiv diploma de absolvire a liceului, diploma de absolvire a învățământului mediu general, diplomele de absolvire a colegiilor și a școlilor medicale de bază, cu o durată de minimum 3 ani de studii, după absolvirea școlii generale de 9 ani de studii, recunoașterea atestatelor de studii medii de cultură generală din Republica Moldova eliberate înainte și după 2011, recunoașterea studiilor universitare de scurtă-durată cu studii din învățământul terțiar non-universitar, recunoașterea diplomelor și certificatelor obținute la absolvirea studiilor postuniversitare, a studiilor de specializare postuniversitare și a cursurilor de perfecționare de nivel postuniversitar.

În viitorul foarte apropiat, premierul României Florin Cîțu și premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, au convenit organizarea unei ședințe comune între cele două guverne.

Cei doi premieri au decis și reluarea și extinderea acordului pentru asistență tehnică nerambursabilă și cel mai probabil vor discuta și despre acest Acord de recunoaștere reciprocă a diplomelor de studii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.