160916 – 20082021 – Da. Pentru prima oară soseşte în oraşul armelor, „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale”, cu actori frumoşi şi talentați, din toate generațiile, pentru toate gusturile. Şi ca să fim cât mai mulți, căci intrarea este liberă, am ales Stadionul Arena Cugir, ca să vă dăm întâlnire sub cerul înstelat, la sfârşit de săptămână, în perioada 20 – 22 august, de la ora 21.
Vineri, 20 august, intră în gară trenul „Orient Express”, ce aduce pe ecran melancolia unui prinț, care şi-a tocat averea şi tinerețea prin cazinourile de la Paris şi Monte Carlo. Iar acum nu-i mai rămâne decât să-şi trăiască cât mai aristocratic sfârşitul. Un rol potrivit pentru Sergiu Nicolaescu, care a şi semnat ecranizarea după Tudor Teodorescu-Branişte şi a regizat filmul. Prințul, o prezență distinsă, dar un suflet rece, care seamănă admirație în rândul protipendadei modeste de la moşia sa, dar care aduce şi moartea. Nu, nu a sa, căci el nu poate muri ca ceilalți, ci intră, cu tot trecutul său, în legenda trenului-fantomă numit Orient Express.
Sâmbătă, 21 august, schimbăm registrul, revenind în zilele noastre agitate, cu drama „Cel ales”. Bogdan Stanoievici, interpretul rolului principal, ar fi acela care trebuie să răspundă la întrebarea: Crezi că devii omul securității şi apoi pleci când vrei tu? Nu prea! Ai făcut pactul cu diavolul în tinerețe, ți-ai îndeplinit misiuni prin străinătate, ca agent de influență sau lichidator de oameni incomozi regimului comunist şi te-ai şi amestecat atât de bine cu vesticii, de crezi că eşti de-al lor? Greşit, brațul lung al securității te manevrează constant. Şi crezi că dacă a venit democrația ai scăpat? Nici vorbă, căci securitatea nu se predă. Ea se transformă.
Duminică, 22 august, facem iar o piruetă sentimentală cu filmul „Octav”. Este cea mai vizionată producție românească din 2017, semn că publicul adoră poveştile de suflet. Căci o astfel de călătorie emoționantă în lumea fermecată a copilăriei sale face un venerabil personaj ajuns la senectute. Revenit în casa părintească, pentru a o vinde, Octav (Marcel Iureș) o găseşte încărcată cu toate amintirile sale. Pe care le uitase o vreme. Poezia acestei regăsiri a propriului trecut îi va fi fost inspirată scenaristului şi regizorului Serge Ioan Celebidachi de revenirea pe meleagurile natale, a celebrului său tată, dirijorul Sergiu Celibidache.
Cu trei filme în trei tonalități diferite venim la Cugir. Pentru prima dată. Dar nu şi ultima. Promitem!
La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile!
***
Programul Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale, la Stadionul Arena Cugir este următorul:
Vineri, 20 august, ora 21.00: ORIENT EXPRESS
Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Sergiu Nicolaescu, Ioan Cărmăzan
Cu: Sergiu Nicolaescu, Maia Morgenstern, Gheorghe Dinică, Dan Bitman, Daniela Nane
(dramă, film de dragoste / 2004 / 115 min.)
Sâmbătă, 21 august, ora 21.00: CEL ALES
Scenariul şi regia: Cristian Comeagă;
Cu: Bogdan Stanoevici, Laura Cosoi, Nicodim Ungureanu, Olimpia Melinte
(drama / 2015 / 125 min.)
Duminică, 22 august, ora 21.00: OCTAV
Regia: Serge Ioan Celibidachi; Scenariul: Serge Ioan Celibidachi, James Olivier
Cu: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Eric Aradits, Alessia Tofan, Andi Vasluianu
(dramă / 2017 / 102 min.)
***
Desfășurarea evenimentului implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
***
Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a IX-a ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. „Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc în atenția spectatorilor, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi ale prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului tânăr și le aduce spectatorilor cinefili bucuria revederii marilor creații cinematografice românești.
***
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei nouă ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în peste 40 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând peste 3.000 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
***
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual.
Parteneri media: Cineclic, All About Romanian Cinema – AaRC, Cinefan, RoEvents, Cinefilia, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Roportal, GoNext, Biz Plus și Constanța News.
La Cugir, proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Orașului Cugir și al Centrului Cultural Cugir