160718 – 04082021 – În vremuri recente, primeam câteva telefoane pe săptămână de la cunoscuți care doreau să devină membri PNL. Astăzi, vorba Sarmalelor Reci, telefonul nu mai sună. Cei care apucaseră să își exprime o adeziune parcă nu mai sunt așa de convinși. Parcă în ciuda fair play-ului olimpic din aceste zile, în PNL-ul canicular smetiile și perversele alungă orice bun cetățean de lângă o politică prea contaminată. PNL-ul de tip “mall inclusive cu brățară” ne face să ne îndepărtăm de orice fărâmă de credibilitate, iar asta era o marcă înregistrată de PSD, cu povești sângeroase între gen Oprea și D.I.P sau lupta baronilor pentru puterea locală.
Devenind o zarvă la știri, partidul nostru năruie chiar și definiția mall-ului, unde de obicei mâncătoriile ocupă doar ultimul etaj.
Alegerile interne, care trebuiau să arate un partid salubru, educat și manierat, ne aruncă de fapt într-un narativ de gafă și sfadă, în care negocierea politică debutează cu “Treci pe la mine la o cafea?”
Managementul de talente politice pare înlocuit de negocierile vociferate unilateral pe câte un colț de birou între lideri izolați și agitatori de Obor. Ce diferență colosală între cafeaua de azi ce împarte panicat teancuri de promisiuni pentru voturi și vechea cafenea liberală în care zburdau nestingherit idei inovatoare! Democrația de partid, lupta internă de idei care ne-a oferit o identitate atâția ani, se topește pe zi ce trece într-o ceartă difuză în care ritmul este dat de zgomotul strident al cărămizilor cu care se bat unii în piept anunțând câte o ploaie de bani virtuali, iar liberalii nu sunt așa.
Sunt convins că liberalii înțeleg că prioritatea este administrația liberală care duce țara înainte lucrând cu premise realiste și transparente, negociate onest, explicând ce se poate și mai ales ce se cuvine în această perioadă prin care trece România. Înțeleg că bazele de date cu membri sunt online, unde își pot verifica individual statusul, nu tipărite la o imprimantă matricială. Ce nu înțeleg este de ce nu avem pană acum disponibile aceste lucruri.
Premierul poate face asta cu succes și, în plus, are datoria de a face PNL din nou frecventabil și credibil, apropiat de oameni care cred în valori precum individ, proprietate privată, democrație și parcurs european.
Cât despre strategia aleasă de dl Orban, aceasta seamănă izbitor cu basmele din “programul de guvernare” vânturat acum ceva vreme de mulți pe la emisiuni de prime time. Din fericire, oamenii au înțeles între timp cum se zugrăvesc promisiunile în hârtii și reuniuni informale.
România are nevoie de un orizont solid, care se întemeiază pe cifre și acțiune, și mai puțin pe cafele. Pe lângă efectele benefice pe care le are în reglarea hipotensiunii, cafeaua consumată în exces are cel puțin un efect advers binecunoscut de care politica dlui Orban ar trebui să țină cont. Este vorba evident despre irascibilitatea crescută, scrie într-un editorial pe Digi24.ro deputatul PNL de Ilfov, George Tuță. digi24.ro