160908 – 19082021 – Piața neagră a țigaretelor scade în iulie 2021 până 7,7% din totalul consumului, cu 2,5 p.p. față de luna mai, conform Novel Research. Contrabanda revine astfel la nivelul din iulie 2020, când a fost înregistrat cel mai mic procent de când compania Novel a demarat cercetarea pieței negre.
„În iulie 2021, piața neagră a scăzut în majoritatea regiunilor țării. Cea mai mare scădere a comerțului ilegal cu țigarete s-a înregistrat în sud-vest (aproape 6 p.p. până la 5,7%), nord-vest (minus 5,4 p.p. până la 9,2%), vest (minus 5,1 p.p. până la 8%). Deși în scădere semnificativă (minus 5,1 p.p.), nord- est continuă să fie cea mai afectată de contrabandă, cu 20,2%, cel mai ridicat nivel comparativ cu restul zonelor țării. Creșteri ale pieței negre sunt notate în sud-est (plus 2 p.p. până la 7,6%) și centru (plus 1,3 p.p. până la 1,3%). Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, ponderea „cheap whites” continuă să se majoreze cu 3,9 p.p. până la peste 66%, Moldova scade cu 3,4 p.p. până la 12,3%, iar Ucraina și Serbia rămân relativ constante față de mai 2021”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.
„Scăderea semnificativă a contrabandei, chiar și în contextul relaxării unor restricții legate de pandemie, se datorează eforturilor autorităților de aplicare a legii, în parteneriat cu mediul privat. BAT sprijină aceste eforturi în cadrul programului StopContrabanda și a donat recent Poliției de Frontieră 250 de camere speciale de supraveghere, care vor fi instalate la granițele României pentru combaterea traficului de țigări. Vom continua să fim un partener corect al autorităților în lupta cu acest fenomen care afectează profund economia și societatea”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice în cadrul British American Tobacco.
„Scăderea record a contrabandei aduce încasări record la buget, datorită creșterii pieței legale. JTI a înregistrat în 2020 o cifră de afaceri de 6,3 miliarde lei, mai mult cu 16% față de 2019. 75% din cifra de afaceri, și anume 4,8 miliarde lei s-au virat la stat: accize, TVA și alte taxe și contribuții. Conform execuției bugetare pe primele șase luni, veniturile provenite din tutun au crescut cu 18,7% de la an la an. Aceasta în condițiile în care veniturile din acciza la țigarete au fost singurele în creștere în 2020, anul pandemiei, cu 10,9% mai mult decât in 2019. Extrapolând, putem spune că taxele la țigarete și produse din tutun echivalează cu peste 10% din ipoteticul PNRR, încasări pentru care statul nu întocmește planuri și proiecte, nu depune eforturi și nu îndeplinește condiții. Urmează o perioadă incertă din multe puncte de vedere, iar evoluțiile globale sunt dificil de prevăzut chiar și de către cei mai lucizi analiști. Ne dorim să continuăm să participăm la redresarea și consolidarea economică a țării, plătind taxele, salariile, investind, fiind un partener al autorităților. Ca urmare, sunt absolut necesare predictibilitatea fiscală și a cadrului de reglementare, precum și continuarea eforturilor de combatere a contrabandei, în parteneriat cu companiile private oneste.”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.
„PMI a atras atenția în mai multe rânduri asupra pericolelor reprezentate de contrabandă și contrafacere, și a îndemnat atât sectorul privat, cât și pe cel public să își unească forțele pentru a combate comerțul ilicit. Pierderile fiscale înregistrate de cele 27 de țări din Uniunea Europeană din cauza contrabandei se ridică la aproximativ 8,5 miliarde de euro. Pe plan local, chiar dacă piața neagră se află în scădere, este îngrijorătoare creșterea produselor fără marcă (illicit whites). PMI a anunțat recent lansarea celei de-a treia runde de finanțare a PMI IMPACT, o inițiativă globală prin care susține proiecte menite să reducă sau să prevină comerțul ilicit, inclusiv în România. De asemenea, PMI continuă să investească semnificativ în controale la nivelul lanțului de aprovizionare prin măsuri de prevenire și prin implementarea de protocoale stricte de verificare prealabilă a tuturor clienților și furnizorilor”, a declarat Dragoș Bucurenci, Director Communications & External Affairs, Philip Morris România.
„Contrabanda și implicațiile grave ale fenomenului nu doar la nivel economic, prin prejudicierea bugetului, dar și asupra societății încep să fie din ce în ce mai vizibile, cu toate că piața neagră se află în scădere. Devine evident pentru publicul larg că a face contrabandă cu produse din tutun nu reprezintă o activitate economică obișnuită la granițele țării, ci o infracțiune gravă, care ține de crima organizată, de traficul de persoane, de arme sau droguri. Într-un context geopolitic complex și în condițiile în care România are a doua cea mai extinsă graniță externă a Uniunii Europene, după Finlanda, este nevoie cu atât mai mult de coordonarea eforturilor de combatere a contrabandei într-o Strategie la nivel național, care să cuprindă toți factorii de decizie asupra sectorului tutunului.”, a declarat Adrian Pirau, Head of Sales & Operations, Imperial Tobacco Distribution Romania.
„Este îmbucurător să vedem că eforturile continue ale Vămii Române pentru combaterea comerțului ilegal cu țigarete dau rezultate, iar piața neagră a revenit la nivelul din iulie 2020, cel mai scăzut înregistrat în ultimii 15 ani. Ne propunem ca și în acest an să menținem comerțul ilegal cu țigarete la sub 10% și astfel să contribuim semnificativ la securizarea veniturilor bugetare provenite din accizele pentru tutun. Conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor, încasările din accize pentru produse din tutun în 2020 au fost cu 10,9% mai mari decât în anul precedent. Prin acțiunile și operațiunile pe care le derulăm urmărim ca și în 2021 statul român să raporteze venituri bugetare în creștere față de 2020.”, a declarat directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, Marcel Simion Mutescu.
„Şi în primul semestru al anului 2021, Poliţia de Frontieră Română a continuat urmărirea îndeplinirii obiectivelor trasate de legislaţia naţională, în ceea ce priveşte eficientizarea supravegherii şi controlului la frontieră, cât şi combaterea eficientă a infracţionalităţii transfrontaliere. Astfel, în primele șase luni ale anului, poliţiştii de frontieră au reţinut peste 1.442.500 de pachete cu ţigări, aproximativ 57,5 tone de tutun şi 475 kg tutun pentru narghilea, fiind identificate şi destructurate patru grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost identficate 44 persoane. Persoanele implicate în traficul ilegal cu ţigări provin din România, R. Moldova, Ucraina, Bulgaria, Ungaria şi Serbia”, a declarat inspectorul general al Poliției de Frontieră, chestor principal de poliţie Liviu Bute.
„Prioritizarea prevenirii și combaterii traficului ilicit cu produse din tutun la nivelul Poliției Române este reflectată de rezultatele deosebite obținute, atât din perspectiva capturilor realizate, cât și a nivelului minim al pieței negre a țigaretelor înregistrat în România, din anul 2008, până în prezent. Suntem convinși și determinați să continuăm eforturile noastre, în cooperare cu ceilalți parteneri instituționali și cu mediul de afaceri, pentru a da eficiență sporită activităților desfășurate.”, a declarat directorul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – comisar șef de poliție Aurel Dobre.
Producătorii de țigarete consideră că, pentru menținerea pe termen lung a unui nivel de sub 10% al traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autoritățile de aplicare a legii, le-au solicitat fără succes în ultimii ani. Includerea contrabandei în categoria amenințărilor identificate în Strategia de apărare a țării ar putea constitui baza pentru aceste modificări care includ reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracțiunii de contrabandă cu țigarete, precum și stabilirea unor atribuții specifice pentru poliția locală și jandarmerie, întrucât comerțul ilegal cu țigarete se desfășoară aproape nestingherit în zona de competență a acestora – piețe, oboare, stații de metrou.
În 2019, companiile de tutun au virat la bugetul statului circa 3,6 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 1,6% din PIB. În 2020, sectorul tutunului a devenit cel mai solid contribuabil pentru statul român.