160993 – 27082021 – Guvernul caută soluții pentru compensarea unei părţi din factura la energia electrică, a declarat prim-ministrul Florin Cîțu. ”Aceste preţuri s-ar putea să aibă un impact mare la iarnă şi ne uităm acum la o soluţie de compensare a unei părţi din factura la energie pentru mai multe gospodării din România”, a precizat premierul, aflat la Constanţa pentru a-şi prezenta moţiunea cu care candidează la funcţia de preşedinte al PNL.
”Avem deja două soluţii pe care le-am prezentat. În sesiunea precendentă am aprobat prin Guvern proiectul de lege pentru legea consumatorului vulnerabil. Legea consumatorului vulnerabil, aşa cum este acum în Parlament la Camera Deputaţilor, intra în vigoare în octombrie 2022. Am să trimit un amendament la începutul sesiunii, deja l-am notificat pe domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, că vom trimite amendamente la acest proiect de lege prin care vom aduce mai devreme data de intrare în vigoare, la 1 ianuarie 2022. Dar e adevărat că aceste preţuri s-ar putea să aibă un impact mare la iarnă pentru mai multe gospodării şi ne uităm acum la o soluţie de compensare a unei părţi din factura la energie pentru mai multe gospodării din România, în acest moment ne uităm până unde mergem cu această compensare”, a spus premierul.
Cîțu a pus majorările de prețuri pe seama importurilor, a influențelor venite de pe piața europeană și pe nevoia de schimbare din zona de producție a energiei. ”Preţurile la energie sunt date de piaţă. România este importator net de energie, din păcate, şi asta arată clar că avem nevoie de o capacitate mai mare de producţie a energiei. Avem deja un contract pentru două reactoare noi la Cernavodă, 3 şi 4, dar asta îmi arată mie că politica noastră sau de a trece la energie verde care înseamnă va trebui să reducem sursele de energie poluantă, va avea o viteză mai mică decât o cer alţii. Este important să ne păstrăm capacitatea de producţie altfel vom importa din ce în ce mai multă energie. Anul acesta preţul la energie vine şi din afară, el a crescut peste tot în Europa”, a mai precizat Cițu.