Acasă Life Cercetătorii studiază o posibilă legătură între COVID-19 și declanșarea Alzheimer

Cercetătorii studiază o posibilă legătură între COVID-19 și declanșarea Alzheimer

DISTRIBUIȚI

 160695 – 03082021 – Cercetătorii încearcă să descopere de ce unele persoane care s-au vindecat de COVID-19 suferă de „ceață mintală” și alte simptome neurologice la luni de zile după ce au contractat coronavirusul, noi constatări sugerând unele similarități îngrijorătoare cu boala Alzheimer, scrie MedicalXpress.

Un studiu efectuat în Argentina asupra unor adulți mai în vârstă a descoperit un număr surprinzător de schimbări similiare demenței în memoria și procesele cognitive ale acestora timp de cel puțin 6 luni după ce au contractat coronavirusul. Simptomele au apărut indiferent de severitatea infecției. Alți cercetători au descoperit proteine asociate Alzheimer în sângele unor pacienți din New York care au prezentat simptome cerebrale încă de la începutul infecției. Constatările preliminare au fost prezentate joia trecută la o întrunire a Asociației Alzheimer din Statele Unite.

Perspective „reale și tulburătoare”

Experții subliniază că sunt necesare mult mai multe cercetări pentru a stabili dacă riscul dezvoltării Alzheimer și a altor probleme neurologice mai târziu în viață crește din cauza COVID-19 sau dacă pacienții își revin în cele din urmă.

Perspectivele sunt „reale și tulburătoare” dar este prea devreme pentru a ști „dacă acest lucru va duce la schimbări cognitive pe termen lung”, afirmă dr. Richard Hodes, directorul Institutului Național pentru Studiul Îmbătrânirii din SUA.

Agenția sa nu a fost implicată în studiul prezentat joi dar a demarat propria cercetare asupra subiectului. ”Nu înseamnă că vei fi neapărat afectat dacă ai avut Covid”, afirmă Heather Snyder de la Asociația Alzheimer, adăugând însă că protejarea creierului reprezintă încă un motiv pentru ca persoanele să se vaccineze împotriva coronavirusului. Unele indicii privind potențialele riscuri vin din studiul care a urmărit 300 de persoane din provincia Jujuy din Argentina care a păstrat fișe medicale pentru toate persoanele testate pentru virus, indiferent dacă au avut simptome sau nu. Cercetătorii au revizuit fișele medicale pentru a identifica persoane de 60 de ani sau mai în vârstă care anterior nu aveau probleme cerebrale înainte de pandemie și le-au întrebat dacă sunt de acord să fie supuse unor evaluări cognitive.

„Sindrom similar Alzheimer”

„Este destul de înfricoșător, dacă e s-o spun direct”, afirmă dr. Gabriel de Erausquin de la Universitatea Texas, conducătorul studiului. În jur de 20% din adulții mai în vârstă au avut probleme cu memoria pe termen scurt într-un interval de timp de 3-6 luni după contractarea coronavirusului. Alți 34% au avut probleme mai serioase printre care s-au numărat dificultăți de vorbire și cu memoria pe termen lung. De Erausquin a numit această afecțiune „sindrom similar demenței”. Severitatea infecției COVID-19 nu a fost un predictor pentru probleme însă cei care au prezentat cel mai mare risc au raportat o pierdere persistentă a mirosului, unul dintre simptomele clasice ale tulpinii originale a coronavirusului. De Erausquin notează că zona olfactivă a creierului este legată direct de zone critice pentru memorie și că pierderea mirosului este un indicator timpuriu al unor boli degenerative ca Alzheimer și Parkinson.

Autorii studiului argentinian urmează să îi monitorizeze pe participanți timp de 3 ani pentru a vedea cum evoluează simptomele. Deși acesta s-a concentrat pe adulți mai în vârstă, de Erausquin afirmă că există și alte dovezi privind probleme de durată legate de concentrare în rândul unor pacienți mai tineri care s-au vindecat de COVID-19.

„O oportunitate nedorită”

Cercetătorii de la Universitatea New York și Langone Health au avut o abordare diferită, testând sângele a peste 300 de adulți mai în vârstă spitalizați cu COVID-19. În jur de jumătate din aceștia au prezentat simptome neurologice precum confuzia, studiul descoperind în mostrele de sânge ale acestora o creștere a nivelului proteinelor asociate inflamării sistemului nervos, leziunilor cerebrale și bolii Alzheimer.

Acest lucru arată că creierul răspunde în fața unor traume dar va fi nevoie de timp pentru a stabili dacă nivelurile anormale indică într-adevăr schimbări asociate Alzheimer sau sunt o anomalie temporară, afirmă dr. Eliezer Masliah de la Institutul pentru Studierea Îmbătrânirii.

Acesta notează că una dintre proteinele care se dereglează în timpul Alzheimer are și un rol normal în creier, de a-l apăra împotriva infecțiilor.

Cercetările anterioare au sugerat că anumite virusuri ar putea juca un rol în stadiile avansate ale Alzheimer și „pandemia ne-a oferit cu certitudine nedorita oportunitate” de a încerca să înțelegem mai bine de ce se întâmplă acest lucru, precizează și Heather Snyder. – sursa: Hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.