160654 – 30072021 –La 29 iulie, la Summitul mondial privind educația de la Londra, Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, în calitate de Echipa Europa, s-au angajat să contribuie cu 1,7 miliarde de euro la Parteneriatul mondial pentru educație (Global Partnership for Education – GPE) cu scopul de a facilita transformarea sistemelor de educație în beneficiul a peste un miliard de fete și băieți dintr-un număr de până la 90 de țări și teritorii. Aceasta reprezintă cea mai mare contribuție la GPE. UE își anunțase deja în luna iunie angajamentul de a contribui cu 700 de milioane de euro în perioada 2021-2027.
UE a fost reprezentată la summit de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și de Jutta Urpilainen, comisara pentru parteneriate internaționale. Intervențiile lor au evidențiat impactul crizei provocate de pandemia de COVID-19 asupra educației copiilor din întreaga lume, precum și hotărârea UE și a statelor membre ale acesteia de a acționa.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: ”Educația este infrastructura fundamentală pentru dezvoltarea umană. Citit, scris, matematică, logică, competențe digitale, înțelegerea vieții. Indiferent pe ce continent locuim, educația ar trebui să fie un drept cu adevărat universal. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană investește în cooperarea internațională pentru educație mai mult decât tot restul lumii la un loc, iar în aceste vremuri extraordinare, ne intensificăm și mai mult eforturile”.
Jutta Urpilainen, comisar pentru parteneriate internaționale: ”Ne-am angajat să nu permitem ca pandemia de COVID-19 să anuleze deceniile de progrese în ceea ce privește îmbunătățirea accesului la educație și ne vom ține de cuvânt. Cu o contribuție de 1,7 miliarde EUR promise până acum, Echipa Europa anunță cu mândrie că este unul dintre cei mai mari donatori ai Parteneriatului mondial pentru educație și că susține o educație gratuită, incluzivă, echitabilă și de calitate pentru toți. Educația accelerează progresul către îndeplinirea tuturor obiectivelor de dezvoltare durabilă și va avea un rol central în redresarea economică. Împreună cu toți partenerii noștri, putem face astfel încât fiecare copil să aibă șansa de a învăța și de a reuși în viață”.
Echipa Europa sprijină educația la nivel mondial
Sprijinul UE pentru educație se concentrează pe asigurarea calității, a egalității și a echității, precum și pe corelarea competențelor cu locurile de muncă. Aceasta se traduce în special în investiții în cadre didactice bine pregătite și motivate, care să poată înzestra copiii cu combinația adecvată de competențe necesare în secolul 21. Până în 2030, vor trebui să fie recrutate cel puțin 69 de milioane de noi cadre didactice pentru învățământul primar și secundar, din care peste 17 milioane în Africa; investiții în egalitate, în special în promovarea educației fetelor și în valorificarea potențialului inovațiilor digitale. Educarea și capacitarea fetelor reprezintă un aspect-cheie al Planului de acțiune al UE privind egalitatea de gen III, care urmărește să limiteze creșterea inegalităților în contextul pandemiei și să accelereze progresele în ceea ce privește egalitatea de gen și capacitarea femeilor; investiții în competențe pentru viitor, în vederea pregătirii viitorilor profesioniști, lideri din mediul de afaceri și factori de decizie pentru transformarea verde și digitală.
Abordarea de tip „Echipa Europa” a UE și a statelor membre ale acesteia asigură amploarea, coordonarea și direcționarea necesare pentru a maximiza impactul comun și a oferi oportunități educaționale fiecărui copil.