Acasă Anchete Interne Sancționați și cercetați pentru că au pus în pericol siguranța traficului

Sancționați și cercetați pentru că au pus în pericol siguranța traficului

DISTRIBUIȚI

160346 – 06072021În trei zile de acțiune, polițiștii rutieri au reținut peste 2.200 de permise de conducere celor care au pus în pericol siguranța circulației rutiere, cele mai multe fiind pentru depășirea vitezei regulamentare.

În perioada 2 – 4 iulie 2021, polițiștii au desfășurat, la nivel național, sub coordonarea Direcție Rutiere, acţiuni pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, verificarea valabilității inspecţiei tehnice periodice, depistarea autovehiculelor a căror înmatriculare a fost suspendată ca urmare a expirării sau, după caz, a anulării inspecţiei tehnice periodice și verificarea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 18.390 de sancțiuni contravenționale, dintre care 9.205 pentru depășirea vitezei maxime legale admise, 22 pentru număr de înmatriculare neconform, 344 pentru lipsa inspecției tehnice periodice, iar 8.819 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, au fost reținute 2.220 de permise de conducere, dintre care 1.158 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise și 1.062 pentru alte abateri (contravenții).

În cele 3 zile, au fost reținute 707 certificate de înmatriculare, dintre care 357 pentru lipsa inspecției tehnice periodice, 19 pentru număr de înmatriculare neconform, iar 331 pentru alte cauze.

Totodată, au fost retrase 123 de seturi de plăcuțe cu număr de înmatriculare/înregistrare dintre care 119 seturi de plăcuțe de înmatriculare și 4 seturi de plăcuțe de înregistrare.

În cadrul acțiunii, au fost constatate 349 de infracțiuni, dintre care 277 la regimul rutier și 72 de altă natură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.