Acasă Politic Reforma în Educație: ”Spargerea” inspectoratelor școlare județene

Reforma în Educație: ”Spargerea” inspectoratelor școlare județene

DISTRIBUIȚI

160344 – 06072021 – Una dintre modificările în sistemul de educație preuniversitar prevăzute de proiectul ”România educată”, discutată luni la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis cu liderii coaliției de guvernământ, este că liceele vor putea să își organizeze examene de admitere dacă cererea depășește oferta, a declarat pentru G4Media.ro vicepremierul Dan Barna.

Examenul ar urma să fie organizat înainte de evaluarea națională, iar locurile neocupate în urma examenului de admitere vor fi ocupate prin repartizarea elevilor în ordinea mediilor de la evaluarea națională, a mai spus vicepremierul.

Printre subiectele discutate s-a numărat și accesul elevilor la cele trei rute educaționale la liceu (vocațional, teoretic și profesional), deși aceste rute există și în prezent.

”Odată cu implementarea acestui sistem, elevii vor putea să aleagă ce tip de liceu urmează, dar vor putea mai facil sa se reorienteze in timpul ciclului educational. Este ca un sistem de vase comunicante, elevii se vor putea muta între ele, va exista flexibilitate pentru copii. Toate cele trei rute se încheie cu optiunea examenului de bacalaureat, și toți elevii de la oricare dintre rute pot merge la facultate dacă au trecut bacalaureatul. Însă elevii de pe ruta profesională au și posibilitatea obținerii unei certificări profesionale după clasa XI, care le permite să urmeze un colegiu tehnic”, a declarat Dan Barna.

În ceea ce privește organizarea sistemului de educație, pachetul de reforme prevede ”spargerea” actualelor inspectorate județene și împărțirea atribuțiilor lor între Centrele Județene pentru Învățământ Preuniversitar și Centrele Județene pentru Formare Continuă, Asistență și Resurse Educaționale.

Cum vor fi realizate aceste modificări? ”În săptămânile viitoare vom aproba prin memorandum în guvern această strategie, apoi vor fi realizate propunerile concrete de modificări legislative”, a mai spus Barna.

Luni, președintele Iohannis s-a întâlnit cu liderii USR PLUS, PNL, UDMR, premierul Florin Cîțu și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cărora le-a prezentat principalele direcții ale proiectului ”România educată”. Marți și miercuri, președintele se întâlnește cu reprezentanții Parlamentului și cu cei ai societății civile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.