Acasă Externe Agenda Europeana PE solicită revenirea completă la spațiul Schengen fără frontiere și reformarea Codului...

PE solicită revenirea completă la spațiul Schengen fără frontiere și reformarea Codului frontierelor

DISTRIBUIȚI

 160380 – 08072021 – Deputații solicită restabilirea liberei circulații în spațiul Schengen, care a fost perturbată de controale la frontieră, cel mai recent din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19.

Parlamentul European susține că statele membre ar trebui să restabilească rapid libera circulație în spațiul Schengen în raportul său recent adoptat cu 505 voturi pentru, 134 împotrivă și 54 abțineri. Observând că unele controale la frontierele interne au fost instituite din 2015, eurodeputații afirmă că astfel de verificări nu mai îndeplinesc criteriile proporționalității și necesității și, prin urmare, sunt ilegale. Dacă este necesar, Comisia ar trebui, de asemenea, să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

Eurodeputații sunt preocupați de informațiile primite privind returnările efectuate de Frontex la frontierele externe ale spațiului Schengen. Aceștia solicită mai multă transparență în ceea ce privește activitățile agenției, în special cele care au loc pe mare, precum și îndeplinirea obligațiilor sale de raportare. Parlamentul subliniază că sprijinirea persoanelor aflate în pericol pe mare este o obligație legală și solicită ca agenția de frontieră să angajeze persoane însărcinate cu monitorizarea drepturilor fundamentale, în conformitate cu regulamentul său.

Integrarea noilor state membre

Raportul solicită, de asemenea, integrarea deplină a Bulgariei și a României în zona de liberă circulație, observând că ambele țări au îndeplinit cerințele pentru aderarea la spațiul Schengen.

Croația a îndeplinit, de asemenea, cerințele, astfel cum a remarcat Comisia în timpul vizitei sale în această țară din noiembrie 2020.

În cele din urmă, eurodeputații salută dezvoltarea sistemelor informatice (cum ar fi Sistemul de informații privind vizele și Sistemul de intrare/ieșire) în domeniile gestionării frontierelor și vizelor, și solicită ca aceste proiecte să fie finalizate fără întârziere. Privind în perspectivă, Parlamentul subliniază că este necesară o reformă a Codului frontierelor Schengen pentru a aborda situația actuală a spațiului de călătorie fără frontiere. Deși controalele la frontieră rămân o prerogativă a statelor membre, noile mecanisme de salvgardare ar putea asigura retragerea controalelor atunci când acestea nu mai reprezintă un răspuns proporțional.

Citat

Raportoarea Tanja Fajon (S&D, Slovenia) a declarat: „Pe fondul pandemiei de COVID-19, spațiul Schengen a fost îngenunchiat. În loc să faciliteze libera circulație, controalele la frontierele interne au devenit noua normalitate. Încrederea reciprocă a fost înlocuită de neîncrederea reciprocă. Prea multe persoane mor încă pe țărmurile noastre, returnările violente și încălcările drepturilor omului continuă să existe la frontierele noastre. Schengen nu mai este adecvat scopului. Este nevoie urgentă de reforme semnificative, cu norme mai clare și un rol mai puternic al instituțiilor UE. Restaurarea și consolidarea spațiului Schengen trebuie să fie singura cale de urmat.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.