160486 – 15072021 – Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a avut astăzi, 15 iulie a.c., la sediul ministerului, o întrevedere cu vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI) Christian Kettel Thomsen, în cadrul căreia au discutat despre investițiile BEI în proiectele de infrastructură de sănătate aflate în derulare, dar și despre viitoarele investiții în spitalele din România. La întrevedere a participat și secretarul de stat Andra Migiu, coordonator al proiectelor cu finanțare europeană derulate de către Ministerul Sănătății, precum și experți finaciari și consultanți tehnici ai BEI.
În cadrul discuțiilor, reprezentanții BEI au reiterat disponibilitatea și sprijinul pentru creșterea investițiilor în proiectele de infrastructură aflate în derulare în sistemul sanitar din România, dar și pentru viitoarele investiții în spitalele din țara noastră.
De asemenea, s-a discutat despre stadiul investițiilor BEI în derularea proiectelor de construcție a spitalelor regionale. Oficialii BEI au anunțat Ministerul Sănătății că estimează pentru finalul acestei luni aprobarea de către board-ul băncii a finanțării pentru construcția spitalului regional din Cluj-Napoca, având ca obiectiv semnarea contractului până la finalul anului.
Finanțarea aferentă spitalului regional din Iași a fost deja semnată, iar pentru spitalul din Craiova se estimează a fi aprobată până la sfârșitul anului.